Selecţionerul Edward Iordănescu, Marius Marin, Nicuşor Bancu şi Florinel Coman prefaţează meciul cu Elveţia.
Edi Iordănescu, selecţionerul României, a prefaţat partida cu Elveţia, dar a vorbit şi despre calificarea istorică la EURO.
„Mă bucur că suntem din nou acasă, că ne-am îndeplinit obiectivul şi că am făcut românii fericiţi. Am preferat azi să aducem mai mulţi jucători la conferinţă pentru că ei sunt actorii principali şi ne-am dorit ca fanii să vadă cât mai mulţi dintre ei. Am un apel important. Vă rog să ne raportăm cât mai mult la ce urmează şi nu la ce a fost.
Am trăit momente euforice incredibile după această performanţă, am îndeplinit un obiectiv în care puţin credeau. Ne aşteaptă acum un joc cu importanţă mare, care ne obligă. Elveţia va veni foarte motivată şi rănită. Elveţia, spre deosebire de noi, nu a trăit momente de euforie pentru că e sub obiectivul impus. Trebuie să facem cinste celor care vor veni la stadion”, a declarat Edi Iordănescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Am îndeplinit obiectivul, dar acum avem altă ţintă. Am şansă să terminăm pe locul 1 şi e datoria noastră să rămânem neînvinşi. Nu va fi deloc uşor, dar trebuie să dăm totul pentru asta. Dacă vom termina pe locul 1 vom avea mai multe avantaje. Acest grup a crescut în fiecare zi.
Jucătorii au venit de fiecare dată mai motivaţi. Calificarea s-a obţinut matematic cu Israel, dar a fost un proces în spate, cu sudoare, încredere şi valori. Suntem un grup care nu a renunţat niciodată să lupte. Acum avem un statut, echipă calificată la EURO, iar asta ne obligă”, a mai declarat selecţionerul.
În clasament, România este pe primul loc al grupei, cu 19 puncte, urmată de Elveţia, cu 17 puncte. Ambele echipe s-au calificat pentru turneul final.
Pentru tricolori este a şasea oară când merg la turneul final al campionatului european, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: naţionala româniei, edi iordănescu, elveţia