În direct la emisiunea Sport Report de la Telekom Sport, Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal a anunţat că meciul FC Voluntari - Dinamo s-a putea disputa duminică, 2 august, aşa cum este programat. Dinamoviştii aşteaptă rezultatele testelor de COVID-19 efectuate marţi.
"Câinii" aşteaptă să autorizeze reluarea activităţii sportive la Dinamo, dacă rezultatele testelor efectuate de jucători şi staff marţi vor fi negative. Justin Ştefan a dezvăluit, la Telekom Sport, că a avut o discuţie cu Bogdan Bălănescu, preşedintele lui Dinamo, şi a stabilit că dacă totul va fi în regulă partida se va juca duminică.
"Dinamo poate juca duminică seara cu Voluntari. Aşteaptă rezultatele testelor făcute ieri. Mâine există şanse ca DSP să autorizeze reluarea activităţii sportive. Am vorbit cu Bălănescu şi am stabilit că dacă totul e în regulă meciul cu Voluntari, se va desfăşura duminică", a spus Justin Ştefan, la Telekom Sport.
Pentru ca Dinamo să poată să-şi joace meciurile restante, LPF a anunţat că va încerca să împingă etapa a 14-a, ultima din play-out-ul Ligii 1: "Va trebuie să împingem etapa 14, pentru a permite clubului Dinamo să joace meciurile restante. Sunt convins că FRF ne va susţine, sunt convins că vom ajunge la un consens şi cu deţinătorii drepturilor media", a mai declarat oficialul LPF, la Telekom Sport.
În acest moment, Dinamo se află pe penultimul loc în clasament, într-o situaţie grea de tot. "Câinii" au 21 de puncte după doar şapte meciuri jucate. Lazăr & Co. au, însă, trei restanţe de disputat: două partide cu Chindia Târgovişte şi două cu FC Hermannstadt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.