2018 este un an pentru care unul dintre jucătorii de la PSG trebuie să îl uite cât mai repede. După ce nu a fost convocat în lotul Franţei care a câştigat CM 2018, acum s-a accidentat şi va juca abia în 2019.
Este vorba despre Layvin Kurzawa (26 de ani), fundaşul stânga de la Paris Saint Germain, care a suferit o intervenţie chirurgicală miercuri, anunţă clubul din capitala Franţei. Odată revenit la antrenamente, Kurzawa a acuzat dureri la spate şi a aflat că suferă de hernie de disc lombară. Potrivit site-ului campioanei Franţei, operaţia a fost un succes.
Fostul jucător al lui AS Monaco a evoluat, în total, 28 de partide pentru PSG sezonul trecut, şi-a trecut numele pe lista marcatorilor de cinci ori şi a oferit patru pase decisive. Totul a fost în van însă, pentru că fundaşul nu a fost convocat în lotul lui Didier Deschamps şi astfel a ratat oportunitatea de a face parte din echipa Franţei care a câştigat Campionatul Mondial în Rusia.
Perioada de recuperare în urma operaţiei poate dura trei luni, ceea ce înseamnă că Kurzawa nu va mai juca în acest an, unul de tristă amintire pentru el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: layvin kurzawa, accidentat, hernie de disc, psg