You are here:

Ana Bărbosu a câştigat toate cele patru medalii de aur în finalele pe aparate junioare la Campionatul European de gimnastică feminină

Ana Bărbosu a câştigat toate cele patru medalii de aur în finalele pe aparate junioare la Campionatul European de gimnastică feminină

Sporturi

Comentarii

Gimnasta junioară Ana Bărbosu a câştigat, duminică, toate medaliile de aur ale finalelor pe aparate, la Campionatul European de la Mersin. Andreea Preda a obţinut bronz la bârnă, iar Maria Ceplinschi argint la sol.Tot duminică vor concura şi senioarele în finalele pe aparate, iar Larisa Iordache va fi la start în toate.

Ana Bărbosu a obţinut aur la sărituri (13.700), aur la paralele (13.450), aur la bârnă (13.100), aur la sol (13.250), iar Andreea Preda a obţinut bronzul la bârnă (12.700) şi Maria Ceplinschi argint la sol (12.900). La sărituri, Maria Ceplinshi a fost pe locul 5 (13.175) şi Iulia Trestianu pe 7 la paralele (10.550).

Ana Bărbosu a împlinit 14 ani în 26 iulie, se pregăteşte la Centrul Olimpic de la Deva şi provine de la CSŞ Focşani, fiind la prima sa participare la Campionatul European. Ea a contribuit decisiv şi la câştigarea medaliei de aur pe echipe şi o mai are în palmares la Mersin pe cea de aur la individual-compus, finală în care argintul a revenit Mariei Ceplinshi. În total, Ana Bărbosu revine de la Mersin cu şase medalii de aur.

Tot duminică vor avea loc şi finalele pe aparate la senioare, cu Larisa Iordache în prim-plan, la toate cele patru aparate. Echipa de senioare a obţinut, sâmbătă, medalia de argint în finală. La cea de-a 33-a ediţie a CE, de la Mersin, care se încheie duminică, au luat startul gimnaste din doar 14 naţiuni, iar între marile absente, care au renunţat la participare în principal din motive pandemice, se numără Rusia, Franţa, Marea Britanie, Italia sau Olanda.

La Mersin a avut loc şi Campionatul European masculin, încheiat în 13 decembrie, şi la care România a bifat o singură medalie - aur la juniori (sărituri). În concursul seniorilor pe echipe, România nu a mai luat medalii din 2012, la masculin, respectiv din 2014, la feminin, atunci când câştiga aurul continental.

În 2018, la ultima ediţie, concursul feminin pe echipe a fost câştigat de Rusia.

Articol postat de ANDREI BADEA

Afla mai multe despre: gimnastica 

viewscnt
Articole similare