Afectată de polemica iscată atunci când a decis să boicoteze presa, jucătoarea Naomi Osaka a decis să se retragă de la turneul de la Roland Garros.
Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros; Ana Bogdan este în turul trei
"Cred că cel mai bun lucru ce îl pot face este să mă retrag de la Roland Garros. Pentru toţi jucătorii şi pentru sănătatea mea mintală este să mă retrag pentru ca toată lumea să se poată concentra la turneu. Nu am vrut niciodată să distrag atenţia de la turneu şi recunosc că momentul nu a fost ideal", a declarat Osaka.
Osaka a spus că a trecut prin mai multe stadii de depresie după US Open 2018 şi că este o persoană introvertită, care cu greu îşi poate stăpâni anxietatea în public.
"Îmi cer scuze faţă de presa tenisului, care mereu a fost bună cu mine. Dar nu este în felul meu să vorbesc în public şi mereu mi-e teamă. La Paris, m-am simţit vulnerabilă şi am crezut că este mai bine să evit presa. Am spus că eu cred că regulile sunt învechite şi am vrut să ştie toată lumea", a menţionat sportiva.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma retragerii japonezei, Ana Bogdan, care ar fi trebuit să fie adversara din turul doi, a acces în turul trei.
Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că Naomi Osaka a fost amendată cu 15.000 de dolari pentru că nu şi-a onorat obligaţiile contractuale legate de mass-media, decizie venită după meciul japonezei cu Patricia Ţig. Dacă ar fi continuat să refuze să se prezinte la conferinţele de presă, Osaka risca să fie chiar exclusă din competiţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: naomi osaka, ana bogdan