Ana Maria Tănăsie a vorbit puţin pentru TelekomSport despre eşecul naţionale de la acest turneu final şi dă vina mai mult pe oboseala psihică pentru aceste rezultate slabe.
Componenta celor de la Minaur Baia Mare, Ana Maria Tănăsie, dă vina mai mult pe oboseala psihică pentru jocurile mai puţin bune ale naţionalei de handbal a fetelor de la EURO: "Cred că sunt obosite psihic mai mult decât fizic, asta s-a văzut în jocul lor, dar sper ca în următoarele meciuri să arate valoarea pe care o au. Cred că aş fi fost pregătită pentru că în primul rând am mai făcut parte din echipă, ştiu ce înseamnă un campionat mondial, european. Pregătită fizic cred că toată lumea ştie că sunt."
Despre ultimele două partide de la acest turneu final, cele cu Ungaria şi Olanda: "Cred că ar trebui să deschidă puţin jocul pentru că majoritatea aruncărilor au fost din zona centrală. Toată lumea ştie că primul om al nostru este Cristina, toată lumea se aşteaptă ca ea să rezolve totul, dar pe teren sunt 7 jucătoare şi toate trebuie să-şi facă treaba. Să fie puţin mai pozitive, le-am simţitit ştiindu-le, le-am simţit triste, nervoase, supărate şi automat când un jucător e nervos pe teren, lucrurile stau total altfel de cum ar trebui."
După 3 înfrângeri din 4 meciuri, România a pierdut orice şansă la medalii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Articol postat de ANDREI BADEA
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: romania euro handbal