Experţii Prima Sport au analizat partida dintre CFR Cluj şi Dinamo din etapa a patra din Superliga, încheiată la egalitate, scor 1-1.
Dinamo a început bine meciul de la Cluj şi Karamoko a trimis puţin pe lângă poartă, în minutul 4. Alberto Soro l-a încercat şi el pe portarul gazdelor, dar Mihai Popa a prins mingea şutată de spaniol. CFR a răspuns prin Cordea, însă şutul din opt mectri al acestuia a fost respins din faţa porţii, în minutul 15.
Scorul a fost deschis de oaspeţi, în minutul 23, de oaspeţi, prin Alexandru Pop, din pasa lui Cătălin Cîrjan. Djokovic a trimis mingea în plasă, în minutul 34, dar reuşita a fost anulatp pentru o poziţie de ofsaid, însă patru minute mai târziu Korenica a executat o lovitură liberă din lateral stânga, Alexandru Roşca a repins, iar Sinyan a egalat cu un şut din apropierea careului mic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinamo a trecut pe lângă gol în minutul 51, când şutul lui Alexandru Pop a fost respins de Popa, iar Karamoko a trimis peste poartă în minutul 56.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ultimele două ocazii importante ale meciului au aparţinut tot oaspeţilor, Huja scoţând de pe linia porţii mingea trimisă de Armstrong cu o lovitură de cap în minutul 85, iar Braun trimiţând afară în aceiaşi manieră mingea pe care scria gol, expediată spre poarta gazdelor de Cîrjan. CFR Cluj – Dinamo s-a încheiat 1-1, un egal care nu ajută nici una dintre cele două echipe.
CFR este pe locul 4 în play-off, cu 31de puncte, la cinci puncte de cele două echipe aflate în frunte, U Cluj şi Universitatea Craiova. Dinamo are 28 de puncte şi e pe locul 6, iar titlul este un obiectiv extrem de îndepărtat.
Dinamo a făcut cel mai bun meci din play-off, dar căpitanul e de nerecunoscut: ”Cîrjan? Departe”
După meci, Claudiu Vaişcovici, fostul atacant al celor de la Dinamo, l-a criticat pe Cătălin Cîrjan, mijlocaşul ”câinilor roşii”, ale cărui evoluţii au devenit tot mai palide odată cu scurgerea etapelor.
În opinia lui Vaişcovici, Cîrjan ar fi putut să-şi îmbunătăşească moralul, dacă ar fi înscris la ultima fază a meciului din Gruia. Nu în ultimul rând, ”Cleo” l-a evidenţiat pe Karamoko, atacantul francez al alb-roşiilor.
„Dinamo a jucat bine. Din păcate, rezultatul final nu a fost cel dorit de toţi dinamoviştii, pentru că meritau victoria. Au jucat mult mai bine. Cel mai mult mi-a plăcut de Karamoko. Din păcate, s-a accidentat. Să vedem cât îl va ţine. Din punctul meu de vedere, el a fost conducătorul jocului, nu Cîrjan... Cîrjan, departe, aşa cum ne-a obişnuit. Dacă marca la ultima fază, poate se descătuşa”, a spus Claudiu Vaişcovici.
”La început, CFR a venit cu un bloc în faţa careului, foarte jos. S-au gândit să-i închidă, să-i lase pe cei de la Dinamo şi să-i prindă pe contraatac. Paradoxul este că cei de la CFR au fost prinşi pe contraatac. Pe undeva, s-au abătut de la planul de joc”, a adăugat Aurel Ţicleanu.
Mihai Popa, desfiinţat de Bogdan Cosmescu, după golul primit în meciul cu Dinamo
”Nu am înţeles ce a vrut CFR de la meciul ăsta. Nu am înţeles de ce să nu joci cu Biliboc. Tu vrei să joci cu Muhar, Djokovic şi Keita, şi normal că Biliboc nu mai are loc. CFR nu mai are portar, deşi Popa este la naţională. Niciun portar neamţ din primele două divizii nu lua golul ăsta. Poţi să iei gol, dar poţi şi foarte simplu să-l blochezi. Ăsta este gol de luat pentru un portar?! Mi se pare că un portar inspirat nu ar trebui să ia golul ăsta niciodată.”, a concluzionat Bogdan Cosmescu.


.webp)





