Recent au apărut informaţii despre un pact ascuns între Gigi Becali şi Anamaria Prodan. Cei doi duceau un război public, care în ultima vreme s-a liniştit, ba chiar potolit complet. Astfel, discuţii au început despre o inţelegere secretă între cei doi, la mijlocul căreia ar fi o mulţime de bani.
După haosul cauzat de transferul lui Man, Becali anunţa că toţi jucătorii săi ce aveau contracte cu Anamaria Prodan urmau să îşi rezilieze înţelegerile cu aceasta. Patronul FCSB-ului vorbea foarte aprins despre conflictul cu o persoană ce îi era foarte apropiată cândva, dar acum cearta pare să se fi încheiat. Cei doi s-au oprit din declaraţii, iar câteva zvonuri recente susţin că această încetare a atacurilor a fost cauzată de un pact secret dintre cei doi.
Înţelegerea ascunsă dintre Gigi Becali şi Anamaria Prodan. Motivul real al păcii
Aparent, între cei doi ar exista o înţelegere necunoscută publicului. Aceasta ar fi fost încehiată cu ajutorul unor intermediari, după ce Becali a aflat sumele exorbitante necesare pentru ca jucătorii săi să scape de contractele cu Anamaria Prodan. Finanţatorul FCSB-ului ar fi lăsat-o mai moale, nedispus să îi umple conturile impresarului, doar pentru a schimba reprezentanţa jucătorilor săi. Suma necesară ar fi fost în jur de 3 milioane de euro.
Conform Playsport.ro, Gigi Becali ar fi informat-o pe soţia lui Laurenţiu Reghecampf că nu va plăti clauzele de reziliere a contractelor sale cu jucătorii lui, dar că ar dori ca aceasta să nu îl mai atace public. Astfel, războiul de cuvinte s-a oprit. Contactată telefonic, Anamaria Prodan a refuzat să îl atace pe Becali, dar a negat că ar fi avut loc vreo împăcare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ce împăcare, nici vorbă! Nu se pune problema, nu aş putea trece peste ceea ce mi-a facut un om caruia i-am fost mereu alături, mereu loială. Voi continua să lucrez cu aceiaşi jucători ca si până acum, nu s-a schimbat absolut nimic. Un contract de impresariere nu se poate încheia cu una, cu două”, a declarat impresarul.
Dennis Man va fi acţionat în judecată
Anamaria Prodan a mai anunţat şi că îl va acţiona în judecată pe Dennis Man, în urma transferului său la Parma. Deşi soţia lui Reghecampf îl reprezenta, aceasta a fost înlăturată din tranzacţie, iar fraţii Becali s-au ocupat de mutarea sa. Astfel, Anamaria Prodan va deschide un proces în care speră să recâştige ce îi este datorat.
”Avocaţii mei au totul pregatit, cine a greşit trebuie să plătească. Mie îmi pare tare rău că s-a ajuns aici, mai ales că am avut o relaţie deosebită cu Dennis şi familia lui. Dar trebuie să îmi fac şi eu dreptate. Sunt în SUA acum. A fost o periodă tensionată pentru mine, aşa că am decis să nu mai intru în polemici şi să mă liniştesc. Nici nu am mai vrut să mai citesc presa ca să nu mă mai necajesc”, a mai spus impresarul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anamaria prodan, gigi becali