La un an după dispariţia tragică a lui Kobe Bryant, la 41 de ani, într-un accident de elicopter, ancheta privind cauzele tragediei este aproape de final, informează RMC Sport.
Cu doar un an în urmă, lumea sportului american traversa una dintre cele mai triste zile din istoria sa recentă. Duminică, 26 ianuarie 2020, cu puţin înainte de ora 10.00 (ora locală), fosta vedetă a echipei LA Lakers, Kobe Bryant (41 de ani), a murit într-un accident de elicopter în Calabasas (California), împreună cu fiica sa Gianna (13 ani) şicu alte şapte persoane, inclusiv pilotul aparatului.
Conform USA Today, nouă proceduri judiciare, care implică 35 de avocaţi, sunt deschise un an mai târziu. Cinci dintre ele sunt legate, fiind intentate de familiile victimelor, care cer explicaţii şi despăgubiri.
Din 24 februarie 2020, ziua în care 20.000 de persoane şi personalităţi s-au adunat la Staples Center din Los Angeles pentru a-i aduce un omagiu lui Kobe Bryant, o primă plângere a ajuns la un judecător din Los Angeles. Într-un document de 72 de pagini, Vanessa Bryant şi apărătorii ei au susţinut că prăbuşirea din Calabasas ar fi putut fi evitată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit văduvei fostului baschetbalist, pilotul Ara Zobayan ar fi făcut erori de apreciere în timpul zborului dramatic din 26 ianuarie 2020. De asemenea, ea i-a cerut socoteală angajatorului pilotului şi operatorului aparatului, Island Express Helicopters. De atunci, familiile celorlalte victime s-au alăturat Vanessei Bryant pentru a da în judecată compania, la rândul lor.
Dar asta nu este tot: compania de elicoptere a atacat în paralel doi controlori de trafic aerian, Vanessa Bryant a atacat autorităţile locale din Los Angeles şi "departamentul şerifului" din acest stat pentru divulgarea unor fotografii ale accidentului şi a fost ea însăşi atacată... de propria sa mamă, Sofia Laine, care îi cere bani sub motivul că Bryant, înainte de moartea lui, i-ar fi promis soacrei că "va avea grijă de ea până la sfârşitul zilelor ei".
Toate aceste procese sunt încă la început, deoarece ancheta Consiliului Naţional pentru Siguranţă în Transporturi (NTSB) este în curs de finalizare. NTSB trebuie să-şi prezinte concluziile la 9 februarie şi să anunţe cauza probabilă a accidentului, chiar dacă sunt cunoscute liniile generale ale tragediei.
La 26 ianuarie 2020, într-o dimineaţă cu ceaţă, Kobe Bryant şi ceilalţi pasageri s-au îmbarcat într-un elicopter Sikorsky S-76 în Santa Ana, pentru a ajunge la Thousand Oaks, la vest de Los Angeles. Aparatul a zburat mai întâi de-a lungul unei autostrăzi, înainte ca pilotul să le spună controlorilor că vrea să urce deasupra norilor pentru a avea mai multă vizibilitate. În schimb, elicopterul a luat viteză şi s-a prăbuşit pe dealurile din Calabasas.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La începutul lunii februarie, NTSB a explicat într-un raport preliminar că nu a găsit nicio dovadă a vreunei probleme a motorului înainte de prăbuşire. Mai mult, autopsia pilotului nu a dezvăluit nicio urmă de droguri sau de alcool în sânge. Acesta este motivul pentru care varianta unei neglijenţe este luată tot mai mult în considerare. Având în vedere condiţiile meteorologice (poliţia din Los Angeles a decis în acea zi să nu-şi ridice elicopterele de la sol), aparatul care transporta fosta vedetă NBA nu ar fi trebuit să decoleze.
Afla mai multe despre: kobe bryant