FCSB a terminat cu un scor egal joi, 0-0, meciul de pe Arena Naţională disputat împotriva formaţiei belgiene Anderlecht, în etapa a doua a grupelor Conference League.
În minutul 30 al meciului de pe Arena Naţională, FCSB a cerut penalti la o fază în care portarul lui Anderlecht, Van Crombrugge, l-a ţinut pe Dawa, în careu. Arbitrul Gishamer nu a acordat nimic.
La finalul meciului, Andrea Compagno a oferit mai multe declaraţii. El susţine că FCSB se va bate pentru campionat.
”Vom lupta pentru campionat!”
”Am făcut un meci bun. Noi am fost cei care am avut cea mai mare ocazie, am jucat bine. E un prim punct în cupele europene, a fost un meci cu un rezultat corect. Mergem înainte. Mâine ne gândim pentru meciul viitor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul ia decizie. Dacă joci 5 minute, 1 minut sau 90, trebuie să dai totul. E normal că nu poţi juca în fiecare meci la fel. E un lot mare, echipa e valoroasă. Nu e important cine intră, importantă e echipa.
Sigur că ne batem, noi putem. Totul e posibil. Cu West Ham e diferenţă mare, dar pentru locul doi chiar putem să ne luptăm pentru calificare. Cum am zis, nu avem timp să ne gândim mai departe, trebuie să ne gândim la Craiova. Da, mă întorc, dar doar în oraş.
Mă simt bine, bine, foarte bine. E foarte bine aici în România. Sunt sigur că la sfârşitul anului vom lupta pentru campionat”, au fost cuvintele lui Andrea Compagno după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: conference league-fcsb-andrea compagno