Universitatea Cluj şi CFR Cluj au remizat, 2-2, într-un meci disputat şi deschis. După meci, Andrea Mandorlini a criticat regula U21 şi a spus că echipa este în creştere.
Universitatea Cluj şi CFR Cluj au terminat la egalitate, 2-2, luni seara, în etapa a 11-a din Superligă, pe terenul "şepcilor roşii”. CFR a deschis scorul rapid, în minutul 9, prin Djokovic, dar U Cluj a revenit şi a egalat în minutul 34, graţie lui Mikanovic.
Replica CFR a venit imediat, cu golul lui Jovo Lukic în minutul 37. În repriza a doua, ocaziile s-au înmulţit, iar egalarea finală a venit în minutul 58, prin Biliboc, stabilind scorul final 2-2 într-un derby tensionat şi echilibrat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Andrea Mandorlini: "Cred că suntem în creştere"
După meci, Andrea Mandorlini a contestat dur regula U21, spunând că echipa este obligată să folosească jucători tineri chiar dacă nu întotdeauna sunt pregătiţi, ceea ce complică lucrurile pe teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"A fost un meci deschis. În final a fost egalitate. Noi am fost puţin obosiţi. Regula U21 este ceva halucinant, nu ai cum să foloseşti anumiţi jucători din cauza ei. Jucătorii tineri care au calitate joacă pentru că sunt buni. Trebuie să fie schimbată această regulă. Am avut şi noi momente mai bune, dar a rămas egal.
Am început bine meciul. Am avut câteva minute bune. Au egalat şi au marcat apoi acel gol cu capul. Repriza a doua am început-o bine. Louis este la primul meci după o pauză lungă, are nevoie de timp pentru a-şi intra în ritm. Portarul lor a intervenit foarte bine la acea fază.
(n. r. interdicţie transferuri) E o situaţie de care conducerea ştia, era ceva sistematic. E ceva ce se va rezolva. Eu încerc să câştigăm meciurile pentru că avem nevoie. Pare că atunci când vom începe, vom avea continuitate.
Cred că suntem în creştere. Atacanţii sunt foarte importanţi. Suntem o echipă care încă avem nevoie de timp, dar trebuie să ne sacrificăm. Consider că suntem pe drumul cel bun, aşa văd eu în aceste momente starea echipei”, a spus Andrea Mandorlini.
- Citește și
- Dan Nistor surprinde după remiza din derby-ul cu rivala CFR: "Aţi văzut ce a păţit Sepsi. Îmi e frică"
- Era oferta perfectă! Herea, poveste incredibilă cu George Copos: "Mi-a zis: 'Ia milionul ăsta şi împarte-l cum vrei tu, doar semnează'” | EXCLUSIV
- L-a impresionat pe Mihai Stoica în meciul cu Oţelul, însă are şanse să plece de la FCSB în iarnă: ”Poate că a semnat cu altcineva”
- EXCLUSIV | Fostul rapidist a rămas şocat după transferul în străinătate: "Îmi întorceau spatele, simţeam că nu rezist. Erau foarte reci"
- Marc Marquez, după al şaptelea titlu mondial: "Acum sunt împăcat cu mine însumi"
- Mihai Teja a recunoscut, după a 11-a etapă fără victorie la Metaloglobus: ”Sunt şanse să retrogradăm”
- MM Stoica a numit capitolul la care un titular de la FCSB excelează: "Cred că e cel mai bun din Europa"
- Leo Grozavu, după victoria cu Metaloglobus: "Mi-a fost teamă, după ce baţi FCSB, vii puţin pe vârfuri”
- Mihai Stoica a elogiat două revelaţii din Superliga: ”Surpriză extraordinară” Oficialul FCSB, laude la adresa unui antrenor: ”Meritul lui”
Afla mai multe despre: cfr cluj, andrea mandorlini, u cluj, regula u21