Andrea Petkovic, jucătoare de tenis încă în activitate, locul 78 WTA, a debutat în televiziune, prezentând duminică, o emisiune de sport la postul public german ZDF, informează lequipe.fr.
Petkovic, 32 de ani, îşi pregăteşte cariera pe care o va îmbrăţişa după retragerea din tenis, ea afirmând că este atrasă de jurnalism şi politică.
"Nervozitatea iniţială a lăsat loc repede obişnuitei ei relaxări. Bravo, Andrea", a comentat prestaţia jucătoarei Barbara Rittner, căpitanul echipei de FedCup a Germaniei.
"Am ştiut întotdeauna că mă simt confortabil în faţa camerei. Dacă primele mele două apariţii se vor desfăşura bine şi dacă pot să contribui şi editorial la program, atunci va fi distractiv pentru mine. Şi sper atunci că voi rămâne pentru moment", a declarat Petkovic, înaintea apariţiei ei în emisiune.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Andrea Petkovic, semifinalistă la Roland Garros în 2014 şi fostă numărul 9 mondial, îşi propune un sezon 2020 mai lejer, în care să participe la 15-18 turnee, faţă de 6, în 2019.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petkovic