You are here:

Andreea Ana, campioană europeană pentru a patra oară. Alina Vuc şi Kateryna Zelenykh, medalii de bronz

Andreea Ana, campioană europeană pentru a patra oară. Alina Vuc şi Kateryna Zelenykh, medalii de bronz

Alte sporturi

Comentarii

Andreea Ana a câştigat, joi, medalia de aur la Campionatul European Seniori Tirana 2026, învingând-o în finala categoriei 55 kg pe Liliia Malanchuk (Ucraina), prin superioritate tehnică- 10-0. Prin această performanţă, Andreea Ana, la doar 25 de ani, îşi trece în palmares a patra medalie de aur europeană.

“Descoperită la Mangalia de Oancea Marian, legitimată la CSA Steaua Bucureşti, Andreea Ana este definiţia unei luptătoare desăvârşite”, notează FR Lupte pe Facebook.

Tot joi, Alina Vuc (50 kg) şi-a anunţat revenirea în elita internaţională, câştigând medalia de bronz la Tirana. După o pauză în care a "luptat" cu numeroase accidentări, Alina revine pe saltea cu o medalie europeană. Alina Grigore Vuc a trecut în finala mică de Agata Gouluchowska Walerzak (Polonia), scor 11- 8, într-o demonstraţie de forţă şi ambiţie. Descoperită de antrenorul Constantin Nicolae la Reşiţa, legitimată la CSA Steaua Bucureşti, Alina este cea mai longevivă sportivă a României şi continuă să inspire prin ambiţia sa.

Şi Kateryna Zelenykh (68 kg) a urcat pe podiumul european joi seară. Kateryna a dispus, în finala mică, de Noemi Szabados (Ungaria), cu scorul de 5-4, şi a cucerit bronzul european. Legitimată la CSA Steaua Bucureşti, Kateryna Zelenykh a adunat sub tricolor un palmares extraordinar, într-un timp scurt: două medalii de argint la CE, 1 medalie de argint la Campionatul Mondial, un bronz la CM 23 şi un bronz la CE U23 si bronz european Seniori la această ediţie.

Afla mai multe despre: ce 

viewscnt
Articole similare