Andrei Cordea a adus cele 3 puncte în partida cu Universitatea Craiova şi a avut un mesaj pentru suporterii FCSB-ului.
FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului naţional, în care gazdele au condus cu 1-0 şi bucureştenii au marcat ultimul gol în minutul 90+1.
Fotbalistul care a fost transferat de la Academica Clinceni a mărturist că după ce a marcat în partida cu oltenii, a trăit cel mai frumos sentiment din fotbal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Este cel mai frumos sentiment pe care l-am trăit până acum şi mă bucur că am ajutat echipa să câştige şi să aducă cele trei puncte la Bucureşti. Era mai bine să câştigăm mai repede, să fim liniştiţi pe parcurs. Craiova nu a ieşit din luptă, pentru că punctele se vor înjumătăţi. Va fi un campionat dur, în play-off va fi foarte greu”, a declarat Andrei Cordea, pentru FCSB TV.
Suporterii FCSB sunt, din nou, în conflict cu Gigi Becali, iar Andrei Cordea le-a cerut să fie alături de echipă la stadion.
”Sper ca Peluza Nord să-şi facă simţită prezenţa!”
”Sper ca Peluza Nord să-şi facă simţită prezenţa, pe mine suporterii m-au ajutat foarte mult, m-au împins de la spate. Ne dorim să fie alături de noi la fiecare meci”, a spus Andrei Cordea.
Andrei Cordea a fost transferat de Gigi Becali pentru doar 50.000 de euro, iar reuşita din partida cu oltenii a fost al treilea gol pentru FCSB, după ce a marcat şi contra Universităţii, în partida tur, şi Dinamo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb-cordea-craiova