You are here:

Andrei Coubiş a debutat în Anglia. Românul, trimis pe teren la Lincoln City într-un final nebun cu Middlesbrough

Andrei Coubiş a debutat în Anglia. Românul, trimis pe teren la Lincoln City într-un final nebun cu Middlesbrough

Stranieri

Comentarii

Andrei Coubiş (22 de ani) a debutat la noua sa echipă, Lincoln City, în Championship, dar primul său meci a fost marcat de o înfrângere dramatică.

Final dramatic pentru Lincoln City! Andrei Coubiş a debutat în Championship

Lincoln City, nou-promovată în Championship, a pierdut în deplasare cu Middlesbrough, scor 1-2, în prima etapă a noului sezon din liga a doua engleză.

Oaspeţii au deschis scorul repede, în minutul 12, prin Adam Reach, dar gazdele au egalat cu golul marcat de Lankshear, în minutul 62.

Acelaşi jucător a punctat pentru Middlesbrough şi în prelungirile partidei (90+1'), reuşită care a stabilit şi scorul final în favoarea echipei sale.

În schimb, la Lincoln City a debutat Andrei Coubiş, fundaşul central român transferat în această perioadă de mercato de la U Cluj, cu trei milioane de euro.

Tricolorul şi-a făcut apariţia pe teren în minutul 90+2, după ce a intrat în locul lui Tendayi Darikwa. Astfel, a bifat primele sale minute în fotbalul englez.

Afla mai multe despre: andrei coubislincolnu cluj 

viewscnt
Articole similare