You are here:

Andrei Cristea: ”Am câştigat meciul acesta cu sufletul!” Ce spune despre Daniel Pancu, noul antrenor al ieşenilor

Andrei Cristea: ”Am câştigat meciul acesta cu sufletul!” Ce spune despre Daniel Pancu, noul antrenor al ieşenilor

Poli Iași

Comentarii

Poli Iaşi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din prima etapă a Ligii I.

Passaglia a marcat singurul gol al meciului, primul pentru Daniel Pancu pe banca tehnică a ieşenilor.

La final, liderul moldovenilor, Andrei Cristea a explicat: ”Este un început foarte bun. Chiar dacă este devreme, aceste trei puncte contează foarte mult în reconstrucţia noastră. Sunt unii jucători tineri, unii vor mai veni pe parcurs, e clar că avem nevoie, dar am demonstrat că cei care au jucat au potenţial. Avem caracter şi cred că acest meci l-am câştigat cu sufletul” a spus atacantul lui Poli.

Iaşiul nu şi-a completat încă lotul, iar banca de rezerve a fost una foarte restrânsă la partida contra Chindiei: ”Aşa este la noi, lucrurile merg un pic mai greu. Sper să ne reglăm pe parcurs şi lucrurile să fie bune în viitoarele 3-4 săptămâni”

Victoria în faţa Chindiei a fost prima pentru Daniel Pancu la Poli Iaşi: ”Un antrenor tânăr, cu entuziasm, sperăm să ne acomodăm repede cu metodele lui de antrenament. Suntem receptivi, motivaţi şi ne dorim să acumulăm puncte. Duminică (n.r la Botoşani) va fi care pe care şi sperăm ca până atunci să ne mai vină şi întăriri”  a mai spus Andrei Cristea. 

Afla mai multe despre: andrei cristea 

viewscnt
Articole similare