Dinamo s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul Unirii Slobozia, în prima partidă a etapei a 12-a din Superliga. Andrei Nicolescu, preşedintele celor de la Dinamo a intervenit după meci şi s-a plâns de faptul că partida s-a jucat în condiţii dificile pentru fotbaliştii ambelor echipe.
Dinamo a urcat pe locul 2 în clasamentul Superligii după victoria cu Unirea Slobozia din etapa a 12-a din Superliga. Echipa antrenată de Zeljko Kopic a fost gruparea care a preluat iniţiativa încă din primele minute ale partidei. Golul care a deblocat tabela a venit în minutul 65, la un şut al lui Mărginean, ajuns la Perica. Atacantul croat a finalizat cu o lovitură de cap şi a înscris primul său gol al sezonului.
Oaspeţii au avut şi un gol anulat, înscris de Musi, pe motiv de henţ în construcţia fazei. Andrei Nicolescu a vorbit după meci de condiţiile nefavorabile în care s-a desfăşurat partida şi este nemulţumit de acest fapt. Oficialul celor de la Dinamo este de părere că partida nu ar fi trebuit să se desfăşoare pe o asemenea vreme. La Clinceni, porţiuni mari ale gazonului erau pline de bălţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Andrei Nicolescu: "Prima repriză a fost altceva decât fotbal"
"Trebuie să tragem un semnal de alarmă, nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva. Ar trebui să nu mai permitem asemenea lucruri, ne compromitem toţ, de la Federaţie până la cluburi, acceptând aceste compromisuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ne facem de râs, înseamnă că ne compromitem. Prima repriză a fost altceva decât fotbal. Eu nu vreau să mă compromit. Cineva de la AFAN ar fi trebuit să pună piciorul în prag şi să spună că nu se poate.
Regulamentul e destul de simplu, doar arbitrul dă drumul la meci. Există ale foruri care coordonează acest lucruri. Nu trebuia jucat. Prima repriză nu a fost fotbal, a doua a fost aşa şi aşa. Noi nu asta ne dorim, ne dorim fotbal. Sunt mulţumit de attiudinea băieţilor, pentru că au luptat, dar cu riscuri mari. Riscuri şi la Slobozia, nu e doar de Dinamo.
Dacă la VAR s-a dat henţ, mi se pare că în minutul 90 a fost "11" metri. Fazele de genul ăsta, pe asemenea ploaie, mă uit la Pop în minutul 5, am văzut o poză făcută de un coleg, pe stop cadru se văd trei picioare pe el. E o ploaie torenţială, nu se poate vedea.
Am spus, nu este un sprint, este anduranţă. Încercăm să luăm puncte cu echipele mici, cu echipele cu care am fost în play-off avem alt tip de rezultate.", a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport.
- Citește și
- VIDEO | Mihăilă, gol fabulos în Turcia. Jucătorul român a marcat uluitor din propria jumătate, după o gafă colosală a portarului
- Soţia lui Sorin Cârţu a dezvăluit motivul pentru care nu urmărea partidele soţului: "Nu puteam să accept" | EXCLUSIV
- Bornă impresionantă pentru Mikel Arteta. Câte meciuri pe banca lui Arsenal va bifa antrenorul spaniol la partida cu West Ham
- Se pregăteşte demiterea antrenorului la o echipă cu pretenţii din Liga 2! Înlocuitorul vine direct din Superliga
- Şoc la Barcelona. Lamine Yamal s-a accidentat din nou şi va rata El Clasico cu Real Madrid
- MM Stoica i-a răspuns lui Denis Alibec după nemulţumirea atacantului de la FCSB: "Ca să aibă minute mai multe, trebuie să facă asta"
- Ce au păţit cei doi jucători de la FCSB accidentaţi în meciul cu Young Boys. Noutăţi despre Lixandru: ”Nu are voie”
Afla mai multe despre: dinamo, andrei nicolescu, unirea slobozia