Dinamo a cedat cu scorul de 3-1 pe terenul celor de la CFR Cluj într-o partidă a primei etape din play-off-ul Superligii.
Trupa pregătită de Zeljko Kopic a făcut un pas greşit în Gruia, împotriva echipei pe care a întâlnit-o şi în debutul sezonului regulat, pe acelaşi stadion. 3-2 a fost scorul partidei în care dinamoviştii au avut un avantaj de două goluri, însă, s-au văzut învinşi după o reuşită a ardelenilor venită în prelungiri.
CFR a arătat mult mai convingătoare la partida din play-off. Louis Munteanu a deschis scorul dintr-o pasă elegantă venită din partea lui Simao Rocha. Alin Fica a dublat avantajul gazdelor cu o reuşită venită în finalul primului act.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stipe Perica a redus din diferenţă, în minutul 68, din pasa lui Kennedy Boateng. Mohammed Kamara a transformat un penalty în minutul 80 şi a stabilit scorul final, 3-1 în favoarea formaţiei din Gruia.
CFR Cluj a urcat pe prima poziţie a clasamentului, cu un total de 30 de puncte, în timp ce Dinamo ocupă locul 4, cu 26 de puncte. Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, a vorbit despre eşecul suferit de echipa sa, la Cluj-Napoca.
Andrei Nicolescu: "CFR este o echipă care speculează orice situaţie"
"Învăţăm, învăţăm. O echipă foarte bună care ne-a dat trei goluri din două şuturi. Ce să zic? Sunt o echipă care ştie să fragmenteze jocul, să dea mingea lungă, să câştige 10 metri la fiecare aut. Ştiu să speculeze orice şi au speculat orice azi.
Nu pot să comentez eu de ce a ieşit Politic, sunt decizii tehnice, domnul Kopic ştie mult mai bine decât mine ce e de făcut. Vă spun care este percepţia mea despre cum am luat bătaie astăzi: din două şuturi am luat trei goluri. O echipă care speculează foarte bine orice situaţie. Cred că sunt cei mai buni la acest capitol", a declarat Andrei Nicolescu, conform GSP.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Debut spectaculos de sezon în Formula 1! Lando Norris s-a impus, pe ploaie, în Marele Premiu al Australiei
- VIDEO | Rapidiştii şi-au făcut calculele pentru titlu înaintea derby-ului cu FCSB: "Dacă luăm bătaie, s-a terminat"
- Alertă cu bombă la bazinul de la Izvorani, la o competiţie de juniori. S-a dovedit a fi o alarmă falsă
- VIDEO | Primele detalii despre neconvocarea lui Louis Munteanu la echipa naţională: ”Privirea aia aruncată lui Dan Petrescu la schimbare”
- Pulhac i-a distrus pe jucătorii lui Kopic după îngrângerea cu CFR: "Toate centrările sunt în primul om. Dinamo mi s-a părut deja în vacanţă"
- A dat cărţile pe faţă. Louis Munteanu i-a dat răspunsul în direct lui Mircea Lucescu: "Da, sunt supărat. Dacă nu-s apreciat, ce pot să fac?"
- Kopic, dezamăgit de lipsa de atenţie a lui Dinamo cu CFR: ”Acest penalty a decis meciul. Exact când dominam”
- Reacţia sinceră a lui Politic după înfrângerea cu CFR: "Nu ne-am prezentat cum trebuia. Presiunea e pe celelalte echipe"
Afla mai multe despre: dinamo, cfr cluj, superliga, andrei nicolescu, play-off