You are here:

Andres Dumitrescu, şanse mari să fie împrumutat în Superliga, după evoluţii sub aşteptări în Cehia

Andres Dumitrescu, şanse mari să fie împrumutat în Superliga, după evoluţii sub aşteptări în Cehia

Dinamo București

Comentarii

Dinamo vizează întăriri în iarnă, printre care fundaş stânga, iar Andres Dumitrescu din Cehia se află pe lista clubului pentru a-i oferi concurenţă lui Raul Opruţ.

Dinamo urmăreşte întăriri în iarnă, iar postul de fundaş stânga se află pe lista priorităţilor clubului. Conform ProSport, "câinii” îl au în vizor pe Andres Dumitrescu, apărător român de 24 de ani care evoluează în prezent la Sigma Olomuc, în prima ligă din Cehia.

Dumitrescu a ajuns în Cehia sub formă de împrumut de la Slavia Praga, club care l-a adus în 2023 pentru un milion de euro de la Sepsi Sfântu Gheorghe. În ciuda investiţiei, fotbalistul nu s-a impus la Slavia şi a bifat doar opt meciuri înainte de a fi trimis iarăşi în împrumut. Ulterior, a revenit la Sepsi şi apoi a fost cedat temporar la Sigma, unde a jucat doar cinci partide, adunând 262 de minute.

Dinamo caută o concurenţă pentru Raul Opruţ, titularul de pe postul de fundaş stânga, iar experienţa limitată a lui Dumitrescu în Cehia nu pare să fie un impediment pentru "câini”. 

Dinamo vrea să se întârească în iarnă

Dinamo a încheiat anul pe locul patru în SuperLiga României, iar Zeljko Kopic (48 de ani) aşteaptă întăriri. Kopic a vorbit recent despre transferurile din mercatol de iarnă care va începe pe 1 ianuarie 2026!

”Avem discuţii, dar nu avansate. Avem un lot numeros, dar sunt unii copii care nu au apucat să joace. Ce îşi doreşte Kopic e să aibă opţiuni relativ egale pe toate poziţiile. Ceea ce înseamnă că dacă putem să aducem un fundaş central, fundaş stânga şi un atacant, unii dintre copiii vor veni trebui să meargă să joace undeva în partea asta de sezon”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport.

 

 

Afla mai multe despre: dinamoandres dumitrescucehiasigma 

viewscnt
Articole similare