Fostul campion mondial la categoria grea Anthony Joshua a anunţat, sâmbătă, că următorul său meci va avea loc la 20 sau 21 septembrie. Adversarul său nu este încă cunoscut, relatează L'Equipe.
Anthony Joshua a anunţat când va avea loc următorul său meci
Revenit în lumina reflectoarelor la începutul lunii martie, după ce l-a făcut KO în mod spectaculos pe starul MMA Francis Ngannou, Anthony Joshua spera să îl înfrunte pe câştigătorul titlului greilor, care îl va opune pe Tyson Fury lui Alexandre Usyk la 18 mai. Dar nu va fi aşa.
Pugilistul englez a declarat pentru TalkSport că va boxa din nou abia la 20 sau 21 septembrie, pe Wembley, împotriva învingătorului meciului dintre Deontay Wilder şi Zhilei Zhang sau al celui dintre Filip Hrgovic şi Daniel Dubois.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: anthony joshua, box