You are here:

Antoine Dupont, înaintea lui Mbappe. Cum a cucerit rugby-ul Franţa

Antoine Dupont, înaintea lui Mbappe. Cum a cucerit rugby-ul Franţa

Rugby

Comentarii

Antoine Dupont a terminat pe locul trei într-un sondaj privind sportivul francez preferat, înaintea lui Kylian Mbappe şi Ousmane Dembele. În spatele acestei poziţii se află o industrie care combină audienţe televizate mari, finanţare solidă, acces relativ ieftin la cluburi şi o relaţie puternică între echipa naţională şi public.

Un sportiv mai popular decât stelele fotbalului

În aprilie, compania franceză de sondaje Odoxa a întrebat aproximativ 1.000 de persoane cine este sportivul lor francez preferat. Primul loc a fost ocupat de înotătorul Leon Marchand, câştigător a patru medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Pe locul doi s-a aflat judoka Teddy Riner, iar pe trei Antoine Dupont, căpitanul echipei naţionale de rugby.

Dupont a obţinut 33% din voturi, poziţionându-se înaintea fotbaliştilor Kylian Mbappe şi Ousmane Dembele. Rezultatul a surprins în afara Franţei, într-o ţară cu două titluri mondiale la fotbal şi cu Paris

Saint-Germain câştigătoare a Ligii Campionilor în două sezoane consecutive. În interiorul rugby-ului francez, însă, popularitatea lui Dupont apare ca efect al unei structuri mai largi: o competiţie internă urmărită săptămânal, o echipă naţională cu puternică încărcătură identitară şi un sistem de formare accesibil.

Pentru rugby-ul din Marea Britanie şi Irlanda, unde cluburile se confruntă cu probleme financiare şi cu scăderea audienţelor, modelul francez oferă un punct de comparaţie. Trei cluburi istorice engleze — Wasps, Worcester Warriors şi London Irish — au intrat insolvenţă în sezonul 2022-2023.

Federaţia galeză a raportat o pierdere anuală de 18,1 milioane de lire sterline, în jur de 24 de milioane de dolari, şi intenţionează să reducă numărul echipelor profesioniste de la patru la trei. Scoţia are doar două formaţii de bărbaţi la nivel profesionist.

Audienţe care depăşesc fotbalul

Potrivit Federaţiei Franceze de Rugby (FFR), aproape 7,5 milioane de oameni au urmărit meciul Franţa–Italia din Turneul celor Şase Naţiuni din acest an. Câteva săptămâni mai târziu, aproximativ opt milioane de telespectatori au văzut victoria Franţei în faţa Angliei, obţinută la ultima lovitură de pedeapsă a meciului.

Franţa–Italia a atras cu aproape 2,5 milioane de telespectatori mai mult decât meciul amical al echipei naţionale de fotbal cu Brazilia, desfăşurat în luna următoare. Diferenţa nu se explică doar prin performanţele echipei de rugby. Ea reflectă şi modul în care competiţia internă menţine interesul public între turneele internaţionale.

Finala Top 14 din sezonul 2025-2026, câştigată de Toulouse — club care a obţinut al 25-lea titlu naţional — a fost urmărită de 4,67 milioane de telespectatori la nivelul total al transmisiunilor live. Dintre aceştia, 3,76 milioane au urmărit meciul pe postul gratuit France 2, iar restul pe canalul cu abonament Canal+.

Julien Millereux, directorul departamentului de sport al grupului TF1, spune că o generaţie remarcabilă de jucători şi Cupa Mondială organizată în Franţa în 2023 au extins o audienţă deja consistentă. TF1 doreşte ca rugby-ul să devină al doilea pilon al ofertei sale sportive, alături de fotbal, iar advertiserii manifestă interes pentru acest domeniu.

„Trebuie să mulţumim cunoscătorii, dar să atragem şi telespectatori mai puţin familiarizaţi cu rugby-ul să urmărească, să înţeleagă spectacolul şi să împărtăşească emoţia”, afirmă Millereux.

Dupont nu e singurul factor al popularităţii rugby-ului

Dupont este perceput ca o figură naţională. A apărut pe copertele revistei GQ şi ale publicaţiei LGBTQ+ Tetu. Fostul internaţional scoţian Jim Hamilton, jucător la Montpellier şi ulterior comentator, consideră că rugby-ul francez are un avantaj care nu se poate produce într-un mod artificial. „Nu poţi fabrica ceea ce e cool”, spune Hamilton.

El critică tendinţa rugby-ului de a discuta insistent despre „creşterea atractivităţii”, argumentând că această obsesie poate transmite lipsă de încredere în propriile calităţi. Hamilton aminteşte că Eric Cantona şi David Beckham nu au avut nevoie de campanii pentru a deveni figuri centrale la Manchester United.

Dupont a avut parte, însă, o poveste care i-a extins vizibilitatea. La Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, a marcat două eseuri şi a creat încă unul în finala de rugby în şapte, câştigată de Franţa cu 28-7 în faţa Fiji-ului.

Victoria i-a adus Franţei prima medalie de aur a Jocurilor, într-un turneu în care ţara gazdă a obţinut 16 titluri, cel mai bun rezultat al său în ultimii 124 de ani.

Un studiu Kantar Media, publicat de FFR în februarie 2025, estima că 19,5 milioane de francezi erau interesaţi de rugby în şapte, o creştere de 56% într-un an. Johnnie Beattie, fost internaţional scoţian stabilit în Franţa şi cetăţean francez, descrie acest fenomen ca un „efect de undă”.

Atât Dupont, cât şi aripa Louis Bielle-Biarrey şi-au exprimat interesul de a face parte din lotul Franţei pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 2028.

Totuşi, popularitatea lui Dupont nu explică integral rezultatele de audienţă. Millereux spune că TF1 nu poate identifica o diferenţă semnificativă în cotele de urmărire în funcţie de prezenţa sau absenţa sa în teren. Chipul său ajută la atragerea publicului, dar echipa reuşeşte să păstreze telespectatorii şi fără el.

Acces la cluburi şi formare

Un element central al modelului francez este accesul relativ simplu la rugby. Copiii intră în lumea acestui sport, în general, prin cluburi de cartier, nu prin şcoli private, aşa cum se întâmplă adesea în Marea Britanie şi Irlanda.

Beattie povesteşte că a plătit aproximativ 100 de euro pentru abonamentul sezonier al copiilor săi, echipamentul şi ghetele fiind incluse. Când ghetele au devenit prea mici, clubul i-a oferit o altă pereche.

Acest model reduce o barieră financiară importantă pentru familiile care îşi doresc să-şi îndrume copiii către acest sport.

Sistemul JIFF, care recompensează timpul petrecut de jucători în structurile de formare franceze, indiferent de naţionalitate, influenţează şi componenţa echipelor profesioniste. Beattie susţine că regulile au determinat cluburile să folosească mai mulţi jucători formaţi în Franţa şi să ofere mai puţine oportunităţi sportivilor importanţi fără legături profunde cu sistemul local.

Efectul, potrivit lui Beattie, este dublu: echipa naţională beneficiază de un bazin mai larg de jucători, iar competiţia internă devine mai uşor de urmărit pentru public, care recunoaşte jucători dezvoltaţi în propriul sistem.

„Rugby-ul francez a urcat multe trepte în ultimul deceniu”, spune Beattie.

Competiţie şi bani

Top 14 şi Pro D2, a doua divizie franceză, oferă un calendar regulat. Beattie apreciază programarea meciurilor de weekend din Top 14 şi a celor de joi şi vineri din Pro D2. În sud-vestul Franţei, un susţinător poate merge pe patru stadione în patru zile.

Promovarea şi retrogradarea, absente din prima ligă engleză şi din United Rugby Championship, competiţie cu 16 echipe din Europa şi Africa de Sud, menţin miza fiecărui meci. Cluburile luptă pentru menţinere, calificare în fazele superioare sau acces în competiţii europene.

Resursele financiare susţin acest spectacol. Liga Naţională de Rugby, care administrează ambele divizii franceze, a distribuit 126,5 milioane de euro celor 30 de cluburi profesioniste în sezonul 2025-2026.

Plafonul de bază al salariilor pentru fiecare club este de 11 milioane de euro în acest sezon, faţă de 6,4 milioane de lire sterline în Anglia.

Ambele campionate permit anumite excepţii. În Anglia, cluburile pot exclude salariul unui jucător din calcul. Chiar şi aşa, diferenţa de finanţare îi permite Franţei să reţină jucători formaţi local şi să recruteze internaţionali de primă linie.

Stadionul, muzica şi identitatea

Experienţa de a merge la meci contribuie la popularitatea rugby-ului. La meciurile Stade Francais din Paris, divertismentul de după meci include un DJ, iar fanii dansează în tribune. Beattie vorbeşte despre „fanfare, zgomot în faţă, atmosferă, mulţimi intimidante”.

Pentru spectatori care nu cunosc în detaliu regulile tehnice ale rugby-ului, emoţia colectivă rămâne accesibilă. Rugby-ul francez vinde nu doar un sport, ci şi un ritual: meciul, tribuna, muzica, tensiunea şi apartenenţa la o comunitate.

Mândria naţională amplifică acest efect, mai ales când joacă Les Bleus. „Imnurile naţionale sunt întotdeauna momente importante”, spune Millereux. TF1 colaborează cu organizatorii pentru a transmite această emoţie prin intermediul televiziunii.

Când Stade de France se întunecă şi luminile cad doar asupra jucătorilor, „La Marseillaise” capătă o încărcătură aparte. Millereux descrie stadionul din Saint-Denis ca devenind, în acel moment, „centrul universului”.

Un sondaj Ifop realizat pe 3.012 adulţi în timpul Cupei Mondiale de rugby din 2023 a arătat că 49% dintre respondenţi se identificau cu echipa Franţei la rugby, faţă de 32% cu echipa naţională de fotbal. Sondajul a fost realizat în timpul unui turneu organizat în Franţa, când entuziasmul era amplificat, dar ilustrează capacitatea rugby-ului de a funcţiona ca vector de identitate naţională.

O relaţie care supravieţuieşte înfrângerilor

Legătura dintre public şi rugby nu dispare după rezultate slabe. Hamilton îşi aminteşte de o „tăcere stranie” în Paris după eliminarea Franţei din Cupa Mondială din 2023, în sferturi, de către Africa de Sud.

Echipele de muncitori care demontau spaţiile evenimentului au găsit oraşul într-o stare de doliu colectiv.

Dillyn Leyds, fundaş sud-african care joacă pentru La Rochelle, pe coasta de vest a Franţei, relatează o experienţă similară din 2021. După o finală a Cupei Campionilor Europeni, zborul echipei sale a ajuns târziu, în jurul orei 2 dimineaţa. Aproximativ 1.000 de suporteri au rămas totuşi la aeroport.

„Mergeam cu capetele plecate”, spune Leyds. La sosire, fanii îi întâmpinau cu steaguri, cântece şi aplauze.

Oamenii, povesteşte el, „îi mulţumeau literalmente că au pus La Rochelle pe hartă”.

La Rochelle a câştigat trofeul în sezonul următor şi l-a păstrat şi în ediţia succesivă. Suporterii, însă, le demonstraseră deja jucătorilor că aparţin comunităţii, indiferent de rezultat.

O problemă rămasă: participarea

Audienţele mari nu se traduc automat într-un număr mare de practicanţi. FFR a recunoscut în 2025 că rugby-ul se situează doar pe locul nouă în clasamentul participării la nivel de licenţiaţi, în ciuda vizibilităţii sale media.

Această diferenţă rămâne o provocare. Franţa reuşeşte să transforme rugby-ul într-un produs televizat atractiv, într-o experienţă de stadion dorită şi într-o parte a identităţii naţionale. Transformarea telespectatorilor în jucători activi rămâne însă un pas mai dificil.

Totuşi, modelul francez arată că popularitatea unui sport nu depinde exclusiv de un star. Antoine Dupont este o figură centrală, dar rugbyul francez se sprijină şi pe un campionat urmărit constant, pe finanţare mai mare decât în multe ţări comparabile, pe un sistem de formare accesibil şi pe o legătură emoţională între echipă şi public.

Afla mai multe despre: rugby 

viewscnt
Articole similare