Toţi ochii au fost aţintiţi asupra conferinţei de presă a Franţei, în Rusia, acolo unde jurnaliştii se aşteptau ca Antoine Griezmann să-şi clarifice viitorul.
Deşi a declarat că a luat o decizie în ceeea cel priveşte, jucătorul francez a mai spus că nu vrea s-o facă publică până nu se va încheia Campionatul Mondial din Rusia.
”Astăzi nu e momentul portrivit sp vorbim de viitor”, a declarat jucătorul după ce a fost întrebat de viitorul său, adăugând, ”da, am luat o decizie în ceea ce priveşte viioturl meu, dar nu o să vorbesc despre asta astăzi. Nu e nici timpul şi nici locul potrivit”.
În acest moment, toate indiciile tind să arate că francezul va continua la Atlético Madrid. Pe parcursul conferinţei acesta a refuzat să răspundă întrebărilor care făceau trimitere la o posibilă plecare a sa la Barcelona, echipă despre care s-a tot vorbit că este interesată de serviciile atacantului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un indiciu despre planurile de viitor ale lui Antoine Griezmann îl poate reprezenta chiar ultima sa postare pe Instagram. Nu cu mult timp înainte de conferinţa de presă a naţionalei Franţei a postat pe contul personal de Instagram o fotografie în tricoul lui Atlético, ceeea ce i-a făcut pe foarte mulţi să speculeză asupra rămânerii sale la echipa din Madrid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: griezmann, atletico madrid,