Universitatea Craiova a făcut un anunţ surprinzător, joi dimineaţa. Corneliu Papură nu mai e antrenorul principal al echipei de aproximativ o săptămână, iar acum conducerea caută un înlocuitor, care să ducă lotul spre titlul Ligii 1 în lupta cu CFR Cluj şi FCSB. Patronul Mihai Rotaru a dat, într-o intervenţie recentă, un indiciu asupra omului potrivit pe banca tehnică.
U Craiova se află pe locul trei în acest moment, iar finalul de sezon va fi strâns, în fruntea Ligii 1. Oltenii se află la patru puncte de liderul CFR Cluj şi la egalitate cu locul secund, FCSB, care are 26 de puncte.
Variantă surprinzătoare pentru banca Universităţii Craiova după plecarea lui Corneliu Papură
Cea mai mare surpriză dinainte de reluarea Ligii 1 a fost oferită de Universitatea Craiova. Oltenii s-au despărţit de Corneliu Papură, la doar câteva luni de când omul de casă al oltenilor preluase echipa de la Victor Piţurcă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Joi dimineaţa, conducerea oltenilor a anunţat încetarea pe cale amiabilă a contractului lui Corneliu Papură şi a precizat că nu va negocia cu mai mulţi antrenori în paralel. Totuşi, o surpriză mare se prefigurează în Oltenia.
Miercuri, cu o zi înainte de anunţarea plecării lui Corneliu Papură, Mihai Rotaru a dezvăluit că Victor Piţurcă rămâne o variantă pentru postul de antrenor principal, pe viitor. Deşi la începutul anului, când fostul selecţioner a părăsit echipa, s-a vorbit despre un conflict între cele două părţi, acum omul cu banii de la U Craiova a făcut un anunţ neaşteptat: "Suntem în relaţii foarte bune, greu de spus dacă s-ar putea întoarce. Niciodată să nu spui niciodată. Relaţiile sunt bune, mergem înainte", a declarat Mihai Rotaru, pentru AntenaSport.
- 18 meciuri a antrenat-o Piţurcă pe U Craiova
- 25 de goluri a marcat formaţia din Bănie sub comanda sa
- Doar 4 înfrângeri a bifat U Craiova cu fostul selecţioner la conducerea echipei
În plus, finanţatorul lui U Craiova are ambiţii mari pe finalul acestui sezon. Indiferent de antrenorul care va veni, pretenţiile din partea sa vor fi pe măsură, întrucât va avea drept obiectiv titlul în Liga 1: "Noi dorim să câştigăm noi, nu să nu lăsăm CFR-ul. Nu ne raportăm la CFR, noi ne dorim să câştigăm noi", a mai spus Mihai Rotaru pentru sursa citată.
Victor Piţurcă poate reveni pe banca Universităţii Craiova
Fostul selecţioner e liber de contract în acest moment, la cinci luni de când s-a despărţit de clubul din Bănie, iar o posibilă revenire e posibilă, după cum recunoaşte Mihai Rotaru. Totuşi, cei doi vor fi nevoiţi să găsească o strategie potrivită în acest sezon şi pentru următorul sezon, aceasta fiind una dintre problemele care a dus la "ruptura" din ianuarie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Într-o intervenţie pentru Telekom Sport, Victor Piţurcă a dezvăluit care a fost motivul pentru care a ales să-şi rezilieze contractul cu Universitatea Craiova: "De ce m-am despărţit? Clubul a dat un comunicat, eu am spus de când am mers acolo că vreau să câştig campionatul. Nu puteam să câştig campionatul şi nu numai campionatul. Adică campionatul era numai un primul pas pentru mine. Nu aveam şansa să fac, nu aveam şansă să fac acest lucru şi nu am mai continuat. Nu aveam sens să mă păcălesc eu pe mine şi, în acelaşi timp, să păcălesc şi suporterii. Aşa că am renunţat”, a dezvăluit tehnicianul. Fostul selecţioner a făcut şi câteva completări în privinţa deciziei.
- Citește și
- BREAKING NEWS | Universitatea Craiova a rămas fără antrenor! Corneliu Papură s-a despărţit de olteni: anunţ oficial
- ALERTĂ | Se reiau meciurile din Bundesliga. Programul primei etape care se va juca după reluare. Partidele vor fi transmise de Telekom Sport
- Florin Talpan reacţionează! De ce FCSB nu va putea evolua pe noul stadion Ghencea: ”Nu este nici moral şi nici legal!” Comunicatul integral AICI
- EXCLUSIV ”S-ar putea să avem jucători care deja au semnat cu alte echipe” Iuliu Mureşan a vorbit despre una dintre problemele invizibile din fotbalul românesc după pandemie
Afla mai multe despre: corneliu papura, universitatea craiova, u craiova, victor piturca, antrenor u craiova, antrenor universitatea craiova, victor piturca universitatea craiova, mihai rotaru