Naţionala României a rămas fără antrenor, cu două luni înaintea Campionatului Mondial din Olanda şi Germania, după ce Florentin Pera şi-a anunţat demisia.
Nici secundul Bogdan Burcea nu va continua pe banca României, potrivit anunţului FR Handbal, care le-a solicitat tehnicienilor o întâlnire de urgenţă.
”Antrenorii Florentin Pera şi Bogdan Burcea şi-au înaintat demisiile din funcţiile de antrenor principal, respectiv antrenor secund al echipei naţionale feminine, prin e-mail transmis conducerii FRH. Motivele invocate de cei doi antrenori sunt de natură personală. Această decizie vine într-un moment sensibil pentru handbalul românesc, cu meciuri oficiale în cadrul EHF EURO Cup 2025, programate în luna octombrie şi cu debutul la Campionatul Mondial tot mai aproape, în decembrie”, anunţă, joi, FR Handbal, printr-un comunicat.
Preşedintele FRH, Constantin Din, va avea o şedinţă cu cei doi antrenori, alături de Departamentul Tehnic şi Comisia Tehnică a FRH.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Este nevoie de o analiză serioasă, într-un cadru profesionist, care să ţină cont de parcursul echipei şi de obiectivele apropiate. Vom discuta transparent, cu toţi factorii implicaţi, pentru a identifica cele mai bune soluţii în interesul handbalului românesc. În acest moment, nu există concluzii definitive, ci un proces de analiză responsabilă”, a declarat Constantin Din.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Florentin Pera, în prezent şi antrenor la SCM Râmnicu Vâlcea, a condus naţionala tricoloră din 2022, iar la numirea în funcţie a avut drept obiectiv principal calificarea la JO de la Paris, ratat însă. Secundul său, Bogdan Burcea, va continua şi el doar la echipa de club, Corona Braşov.
La acea vreme, Pera l-a înlocuit pe banca tehnică a României pe Adrian Vasile.
Lotul lărgit al României, de 35 de jucătoare, a fost transmis deja către IHF, pentru Campionatul Mondial, programat între 28 noiembrie – 14 decembrie, în Germania şi Olanda. România va juca în grupa A, la Rotterdam, cu Croaţia (27 noiembrie), Japonia (29 noiembrie) şi Danemarca (1 Decembrie).
Următorul stagiu al naţionalei va avea loc la Craiova, începând din 10 octombrie, pentru primele meciuri din EHF Euro Cup, cu Norvegia (Larvik, 15 octombrie) şi cu Polonia (Craiova, 19 octombrie).
Tricolorele sunt calificate direct la turneul final al CE2026, în calitate de naţiune gazdă, la fel ca Polonia, Cehia, Slovacia şi Turcia, şi nu va juca preliminarii, doar meciuri în grupa 1 a EHF Euro Cup.
Până la turneul final al Campionatului Mondial, România va mai găzdui ”Trofeul Carpaţi”, la Bistriţa, între 17-24 noiembrie, şi va juca cu Portugalia (20 noiembrie), Cehia (22 noiembrie) şi Austria (23 noiembrie).
Afla mai multe despre: florentin bera, burcea, naţională româniei, cm