You are here:

Antrenorul a fost demis la doar două luni după ce şi-a prelungit contractul! “S-a încheiat oficial astăzi, prin acord reciproc”

Antrenorul a fost demis la doar două luni după ce şi-a prelungit contractul! “S-a încheiat oficial astăzi, prin acord reciproc”

Fotbal internațional

Comentarii

Federaţia Algeriană de Fotbal (FAF) a anunţat, luni, încetarea colaborării cu selecţionerul elveţian Vladimir Petkovic.

Numit în 2024 pentru a-i succeda lui Djamel Belmadi, tehnicianul în vârstă de 62 de ani, născut în Bosnia, îşi încheie mandatul la doar două luni după ce a semnat prelungirea contractului până în 2028.

Relaţia dintre Federaţia Algeriană de Fotbal (FAF) şi Vladimir Petkovic, alături de membrii staffului său, „s-a încheiat oficial astăzi, prin acord reciproc”, a anunţat forul care conduce fotbalul algerian.

Sub comanda lui Petkovic, Algeria a profitat de noul format al Cupei Mondiale, cu 48 de naţiuni participante, şi s-a calificat în faza eliminatorie a competiţiei pentru a doua oară în istorie, după ediţia din 2014.

Parcursul echipei s-a oprit însă în şaisprezecimile de finală, după înfrângerea cu Elveţia, scor 0-2.

Nici la Cupa Africii pe Naţiuni din ianuarie algerienii nu au avut un parcurs convingător. Ei au părăsit competiţia în sferturile de finală, după eşecul cu Nigeria, scor 0-2.

Federaţia Algeriană de Fotbal (FAF) nu a anunţat încă numele succesorului lui Vladimir Petkovic.

 

Afla mai multe despre: vladimir petkovic 

viewscnt
Articole similare