Ilie Poeneru a vorbit despre Mihai Pintilii, omul care a reuşit să o învingă pe CFR în Superligă.
Scandalul din jurul licenţelor de antrenor din Superligă s-a mai liniştit în ultima vreme, după ce, iniţial, Lucian Burchel părea să fi pornit un război cu ”delegaţii” şi ”secunzii” de prin România.
Deocamdată, nicio decizie nu a fost luată în cazul lui Mihai Pintilii, iar FRF transmitea acum scurt timp că nici nu se va lua vreuna, întrucât acesta nu ar încălca regulamentul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Deşi toată lumea ştie că el este cel care o pregăteşte pe vicecampioană, în acte tot Leo Strizu figurează ca antrenor principal, iar, oficial, chiar aceasta este funcţia sa.
În acest context, LPF a făcut o gafă de proporţii în urma acestei etape, după ce l-a desemnat pe Mihai Pintilii, delegatul FCSB-ului, cel mai bun antrenor al etapei.
Ilie Poenaru a comentat despre situaţia lui Mihai Pintilii. Fostul antrenor de la Clinceni susţine că tehnicianul FCSB-ului ar avea un avantaj, deoarece are o relaţie bună cu Gigi Becali şi MM Stoica.
”Are o relaţie bună cu Becali şi MM Stoica!”
”El, prin tot ceea ce se întâmplă la FCSB, a avut această şansă de a prelua din mers. Şansa lui a fost că, fiind acolo, imediat după ce a terminat şi cariera de jucător, a ştiut cam tot ce se întâmplă acolo şi ştie să gestioneze lucrurile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Probabil că şansa lui mare a fost că a lucrat cu toţi antrenorii care au trecut pe acolo în această perioadă şi a văzut ce s-a făcut bine, ce s-a făcut rău, ce s-a lucrat.
Poate şi relaţia pe care o are cu Gigi Becali, relaţia pe care o are cu MM, are o relaţie bună cu jucătorii şi a ştiut ce să schimbe.
Asta îl ajută foarte mult. Referitor că nu are actele necesare, asta e şansa lui. Am văzut că sunt cazuri şi în Franţa, şi în Portugalia şi cluburile plătesc o amendă”, a spus Ilie Poenaru, potrivit AS.ro.
Afla mai multe despre: ilie poeneru-mihai pintilii-fcsb