CFR Cluj a suferit o înfrângere dramatică în faţa lui Dinamo Bucureşti, scor 1-2, în etapa a 15-a din Superligă, deşi în minutul 90 conducea cu 1-0.
Golul ardelenilor a fost înscris de Emerllahu în minutul 69, însă finalul partidei a fost unul de coşmar pentru echipa din Gruia: Karamoko a egalat în minutul 90, iar Soro a adus victoria „câinilor roşii” în prelungiri, în minutul 90+2.
Laurenţiu Rus, tehnicianul care a stat pe banca clujenilor la acest meci, a vorbit la final despre perioada dificilă prin care trece formaţia sa. Totodată, acesta a comentat şi momentul emoţionant trăit de Louis Munteanu, atacantul de 23 de ani care a izbucnit în lacrimi şi a părăsit interviul de după meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Dezamăgirea este foarte mare în acest moment. Cred că ne-am creat ocaziile mai mari. Păcat că nu am reuşit să facem 2-0. Pe final am cedat cu aceste greşeli. Jucătorii pun foarte mult suflet, îşi doresc. Din punct de vedere al atitudinii nu am ce să le reproşez.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E greu să ai alte sentimente, e un moment la cald. Am discutat despre blocajul acesta mental. Creierul dictează tot ce facem în teren. Am încercat să discutăm cu ei, din atitudinea lor pe parcursul meciului am crezut că am scăpat de această seară.
Am luat pe acest tobogan descendent. Încercăm să găsim soluţii, toţi din jurul echipei încearcă să dea sfaturi. Acum vine Pancu, cu energie şi cu idei bune şi sper să ieşim din această stare. Din moment ce vedem jucătorii supăraţi cred că va găsi luptători în acest vestiar. Situaţia financiară chiar nu pot eu să o discut", a declarat Laurenţiu Rus, după Dinamo - CFR 2-1.








