You are here:

Antrenorul din Superliga care simte momentul demiterii! „Desigur”

Antrenorul din Superliga care simte momentul demiterii! „Desigur”

Superliga

Comentarii

Antrenorul de la Csikszereda, Istvan Szabo, a recunoscut că ar putea părăsi postul pe care îl ocupă la echipă, după ce formaţia sa a acumulat un singur punct în primele 10 etape din campionat.

Csikszereda a pierdut cu 2-0 pe terenul Petrolului, iar situaţia din clasament pune o presiune tot mai mare asupra echipei. Istvan Szabo a contestat şi decizia prin care golul marcat de Gabriel Lima în prima repriză a fost anulat după intervenţia VAR şi a considerat că momentul a influenţat desfăşurarea partidei.

Tehnicianul a admis că seria rezultatelor negative poate determina conducerea să ia în calcul o schimbare pe banca tehnică. Până la o eventuală decizie a oficialilor, Istvan Szabo susţine că îşi va continua activitatea şi va încerca să găsească soluţii pentru problemele echipei.

Istvan Szabo, despre posibilitatea unei demiteri de la Csikszereda

„E foarte greu să rămânem calmi, că în prima repriză ni s-a luat un gol. Arbitrul a lăsat un joc bărbătesc, aşa că nu înţeleg cum a ajuns faza la VAR. Decizia a fost determinantă în evoluţia partidei, iar în a doua repriză a venit o greşeală individuală şi am alergat după rezultat.

(n.r. – Viitorul său la Csikszereda) Desigur, când o echipă are un şir lung de înfrângeri, poate fi o decizie a conducerii în acest sens, dar eu lucrez în continuare, dacă nu primesc acest semnal (n.r. – al demiterii).

Încrederea scade ca urmare a înfrângerilor, dar în prima repriză nu am văzut să nu avem încredere în noi. Cei care ne urmăresc pot vedea ce greşeli individuale comitem, iar acestea nu au loc în prima ligă. Trebuie să analizăm, dar la pauză, în vestiar, jucătorii au fost încrezători că putem câştiga, că în prima repriză am demonstrat-o.

Când vine o greşeală individuală gravă şi primeşti gol, atunci alergi după rezultat. Nu suntem atât de stabili şi puternici încât să putem schimba fundamental jocul. Am luptat în ceea ce ne priveşte, am încercat”, a declarat antrenorul de la Csikszereda, Istvan Szabo.

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: istvan szabopetrolul csikszereda 

viewscnt
Articole similare