You are here:

Antrenorul lui Tottenham a dat verdictul în cazul lui Radu Drăguşin după înfrângerea cu Newcastle

Antrenorul lui Tottenham a dat verdictul în cazul lui Radu Drăguşin după înfrângerea cu Newcastle

Stranieri

Comentarii

Tottenham a fost învinsă de Newcastle, scor 1-2, în Premier League.

Radu Drăguşin a fost lăudat de antrenorul celor de la Tottenham

Radu Drăguşin a fost titular pentru Tottenham, profitând de absenţa lui Micky van de Ven. Ange Postecoglou l-a titularizat pe internaţionalul român, iar decizia s-a dovedit a fi una inspirată.

Fundaşul român a avut o evoluţie solidă, iar antrenorul australian a ţinut să-l scoată în evidenţă după meci, în ciuda înfrângerii echipei sale.

„Cred că Radu a avut o prestaţie bună. A fost o oportunitate grozavă să îl joc. Încă are doar 22 de ani. E încă tânăr, în special pentru un fundaş central, şi m-am gândit că, dacă îl expun la această atmosferă, cu pericolul pe care îl pune Isak în atac, trebuie să fie foarte concentrat, iar el a reuşit să fie.

Cred că va juca un rol important pentru noi în acest sezon. Faptul că a avut parte de această experienţă îl va ajuta mult", a spus Postecoglou, citat de presa britanică. 

Ce notă a primit Radu Drăguşin

În premieră în acest sezon, Radu Drăguşin a fost titular pentru Tottenham şi a terminat meciul pe teren. Românul nu a comis nicio greşeală majoră şi a oferit siguranţă defensivei londoneze,

Mai mult decât atât, Drăguşin a avut o intervenţie superbă în startul actului secund, o deposedare la Alexander Isak, şi a primit laude din partea comentatorilor englezi.

”Solid din punct de vedere defensiv. A avut o intervenţie excelentă când Isak scăpa singur spre poartă”, au notat englezii.

Publicaţia engleză Givemesport i-a acordat nota 7 lui Radu Drăguşin, a doua cea mai mare din echipa lui Tottenham, după cea primită de Brennan Johnson (8),

Afla mai multe despre: tottenhamradu dragusinpremier league 

viewscnt
Articole similare