Eugen Trică l-a felicitat pe Laurenţiu Reghecampf după victoria categorică a FCSB-ului cu Rapid şi crede că roş-albaştrii pot reveni în lupta pentru titlu.
Eugen Trică a fost impresionat de victoria obţinută de FCSB în derby-ul cu Rapid şi i-a transmis un mesaj lui Laurenţiu Reghecampf după succesul categoric de pe Arena Naţională.
FCSB s-a impus cu 4-1 în faţa giuleştenilor, în etapa a 13-a din campionat, după ce a întors scorul în repriza secundă. Filip Stojilkovic deschisese scorul pentru Rapid, însă Karlo Muhar, Aymen Boutoutaou, cu o „dublă”, şi Joao Paulo au adus victoria gazdelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Trică a apreciat atât jocul echipei, cât şi atmosfera de pe stadion, iar acum crede că roş-albaştrii pot reintra în lupta pentru titlu, dacă îşi păstrează forma actuală.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"(n.r. Ţi-a plăcut FCSB?)
Mi-a plăcut foarte mult. Chiar i-am trimis un mesaj după meciul cu Rapid. Mi-a plăcut şi atmosfera de la stadion, l-am felicitat. I-am spus că mi-a plăcut foarte mult şi parcă m-am întors un pic în timp, pe vremea când jucam noi.
(n.r. Crezi că va putea atinge borna de 10 meciuri fără înfrângere?)
99% da! E posibil ca FCSB să apară acolo, în lupta pentru titlu. Să se bată acolo două echipe. Nu văd ca Dinamo şi Rapid să aibă forţa Craiovei sau a FCSB-ului, dacă FCSB va merge în continuare aşa, pe linia asta", a declarat Eugen Trică pentru OrangeSport.
Articol de: Răzvan Ionaşcu
Afla mai multe despre: fcsb, reghecampf, rapid, eugen trică







