Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a declarat vineri că starul echipei naţionalei Spaniei, Lamine Yamal, în prezent accidentat, va fi apt pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Canada şi Mexic.
„Progresează bine. Cred că îl vom vedea la Cupa Mondială. Are mai mult timp să se recupereze şi să revină, iar el asta îşi doreşte”, a spus Flick într-o conferinţă de presă.
Atacantul în vârstă de 18 ani a suferit o accidentare musculară la coapsa stângă pe 22 aprilie, în timpul unui meci de campionat împotriva echipei lui Ionuţ Radu, Celta Vigo.
FC Barcelona a anunţat a doua zi că internaţionalul spaniol (25 de selecţii), care a marcat 24 de goluri în acest sezon în toate competiţiile, va rata restul sezonului, dar că ar trebui să fie disponibil pentru a juca la prima sa Cupă Mondială, în vară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Barcelona ar putea deja să câştige titlul de campioană a Spaniei în acest weekend, dacă o învinge pe Osasuna, iar Real Madrid nu reuşeşte să o învingă pe Espanyol.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona


.webp)





