Andrea Lekic a fost cel mai bun om al CSM-ului în meciul pe care campioana României l-a pierdut categoric în faţa lui Gyor. Handbalista născută la Belgrad a confirmat că va rămâne la CSM până la finalul contractului şi a anunţat obiectivul ”tigroaicelor”.
”Da, a fost o înfrângere dureroasă, dar trebuie să înţelegeţi că pentru noi este începutul sezonului în Europa. Defensiva noastră nu a fost la cel mai înalt nivel, iar Gyor a marcat uşor. Suntem într-o formulă nouă, jucătoare noi, aşa că fiecare meci va fi dificil pentru noi. Nu trebuie să gândim negativ, aşa vom pierde tot sezonul dacă facem asta.
Nu cred că este o ruptură. Filosofia mea în viaţă, nu numai în handbal, este să nu privesc lucrurile aşa. Poţi să devii o echipă într-un singur meci bun, într-o victorie, în sport lucrurile se schimbă aşa. Azi eşti negativ, apoi a doua zis dacă totul merge bine, totul se schimbă în cealată direcţie. Eu cred în noi, ce pot să spun mai mult. Este normal şi mereu încerc să dau totul şi am să fac totul pentru acest club
Care e viitorul meu? Mai am un an de contract cu CSM, aşa că acesta este viitorul meu. Cred cu tărie că putem ajunge în Final Four. Cred asta şi ştiu că este foarte mult de muncă până acolo”, a spus Andrea Lekic, la revenirea CSM-ului în Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: csm, andrea lekic, csm bucuresti, liga campionilor