Fundaşul echipei Napoli, Vlad Chiricheş, a declarat, joi, la postul de radio Kiss Kiss Napoli, că se simte bine după accidentarea suferită în urmă cu câteva luni şi se antrenează alături de colegii săi, astfel că speră să fie convocat din nou cât mai curând.
“Sunt bine. La început a fost un pic dificil. Este greu să îi vezi pe colegi jucând. Acum mă antrenez deja cu echipa şi sper să fiu convocat chiar de la meciul din deplasare, de la Florenţa”, a spus Chiricheş, potrivit tuttomercatoweb.com.
Site-ul sscnapoli.it notează că jucătorul român a declarat că nu ştie când va reveni pe teren. “Nu ştiu când voi reveni, sper că voi putea fi convocat foarte curând. Însă important este să mă simt cel mai bine pentru a putea da totul”.
Chiricheş a precizat că tehnicianul Carlo Ancelotti l-a susţinut mult în ultima perioadă. “Îl respect foarte mult pe Ancelotti, pentru că în aceste luni mi-a oferit mereu ajutorul şi susţinerea de care are nevoie un jucător atunci când este accidentat”, a explicat el.
Vlad Chiricheş a mai spus că Napoli luptă în continuare atât pentru Liga Europa cât şi pentru titlul în Serie A. “Credem în obiectivul Liga Europa, dar antrenorul ne-a spus să nu renunţăm la campionat, pentru că încă putem să îl câştigăm, chiar dacă este foarte dificil. Trebuie să încercăm să câştigăm aproape fiecare meci pentru a reuşi. Trebuie să ne gândim la victorie la fiecare meci”.
Chiricheş este indisponibil din septembrie trecut, de la meciul naţionalei României cu Muntenegru, în care a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul stâng. La 29 ianuarie, selecţionerul Cosmin Contra a declarat că a discutat cu antrenorul echipei Napoli, Carlo Ancelotti, care i-a transmis că Vlad Chiricheş ar putea fi apt de joc la începutul lunii martie.
Echipa Napoli va întâlni, sâmbătă, în deplasare, formaţia Fiorentina, în etapa a XXIII-a a camionatului Italiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vlad chiriches,