Celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano a anunţat că Radu Drăguşin a primit ”undă verde” din partea antrenorului Ange Postecoglu pentru a fi transferat la Tottenham.
Cu toate acestea, nu Radu Drăguşin este prioritatea celor de la Tottenham, ci fundaşul francez Jean-Clair Todibo de la Nice.
Pentru moment, francezii ezită să dea un răspuns cu privire la cedarea lui Todibo, însă Tottenham nu mai are de gând să aştepte.
Radu Drăguşin, tot mai aproape de Tottenham
Premier League e în plină desfăşurare, iar Tottenham suferă serios din cauza accidentărilor, mai ales în zona centrală a defensivei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În consecinţă, antrenorul Ange Postecoglou a cerut de urgenţă un fundaş central nou la echipă, în termen de o săptămână.
Dacă Nice şi Todibo nu se vor decide rapid, Radu Drăguşin va fi cel care se va transfera la Hotspur, anunţă Fabrizio Romano.
”EXCLUSIV: Tottenham vrea ca noul fundaş central să se alăture săptămâna viitoare, cu două variante acum pregătite
- Discuţiile continuă pentru Jean-Clair Todibo ca prioritate, dar Spurs nu va aştepta pentru totdeauna, iar zilele următoare vor fi cruciale.
- Tottenham s-a apropiat de Genova pentru Radu Drăguşin, iar oferta oficială ar putea fi trimisă zilele următoare.
- Atât Todibo cât şi Dragusin au fost aprobaţi de Ange Postecoglou care vrea fundaş central nou săptămâna viitoare”, a anunţat Fabrizio Romano.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Radu Drăguşin trece printr-o formă sportivă fantastică. După ce s-a calificat la EURO 2024 cu naţionala României, fundaşul a marcat cel de-al doilea său gol în Serie A, vineri seară, în remiza lui Genoa, scor 1-1, contra celor de la Inter Milano.
Afla mai multe despre: radu dragusin, genoa, fabrizio romano