Pep Guardiola a afirmat, vineri, că îşi doreşte să rămână la Manchester City, deşi presa internaţională scrie că ar urma să plece la Bayern Munchen, în locul lui Niko Kovac.
"Dacă oamenii mă întreabă: <<Vreţi să rămâneţi?>>, răspunsul este da, vreau să rămân. Nu am niciun motiv să plec. Sunt foarte mulţumit de munca mea şi de jucătorii mei. Dacă oamenii cred că voi demisiona sau că voi fi demis din cauza faptului că sunt la nouă puncte în urma liderului Liverpool, atunci nu mă cunosc.
Îmi plac provocările şi îmi place să fiu în această poziţie. Dacă oficialii clubului mă vor aici şi în sezonul viitor, voi fi sută la sută tot aici. Îmi place să locuiesc în acest oraş şi cunosc oameni adorabili aici", a declarat Guardiola.
În vârstă de 48 de ani, Guardiola este la Manchester City din 2016. Managerul campioanei Angliei a condus-o pe Bayern Munchen în perioada 2013-16.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: guardiola, manchester city