Unul dintre antrenorii care au trecut atât pe la FCSB, cât şi pe la Rapid, Costel Gâlcă (54 de ani), este dorit în străinătate.
Unde ar putea să ajungă antrenor Gâlcă, după plecarea de la Rapid
Costel Gâlcă se află foarte aproape de revenirea în antrenorat, fiind dorit la cârma unei formaţii care în acest sezon a evoluat în cupele europene.
Liber de contract de la finalul sezonului trecut, după despărţirea de Rapid, Gâlcă este unul dintre principalii favoriţi pentru preluarea băncii tehnice a clubului Yelimay Semey, din prima ligă a Kazahstanului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Informaţia a fost dezvăluită de publicaţia kazahă Seryi Cardinall, care notează că şefii echipei din Semey prioritizează numirea unui antrenor străin.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Jurnaliştii locali subliniază că fostul tehnician de la FCSB şi Rapid reprezintă varianta ideală, datorită trecutului său în La Liga, la Espanyol Barcelona, dar şi a faptului că acesta cunoaşte deja foarte bine campionatul din Kazahstan.
”Un străin ar putea prelua conducerea tehnică a echipei Yelimay. Potrivit informaţiilor disponibile, unul dintre principalii candidaţi pentru postul de antrenor principal la Yelimay este tehnicianul român Constantin Gâlcă.
Acesta este cunoscut pentru faptul că a activat nu doar la cluburi din campionatul intern, ci a pregătit şi formaţia spaniolă Espanyol Barcelona. Interesant este că Gâlcă a mai fost în Kazahstan.
În 2014, din postura de antrenor principal, românul a adus-o pe Steaua (n.r. FCSB) la Aktobe, unde, în preliminariile UEFA Champions League, a remizat, scor 2-2 (la Bucureşti, ”alb-roşiii” au pierdut cu 1-2)”, au scris jurnaliştii kazahi.
Afla mai multe despre: rapid, costel galca, superliga


.webp)




