Mihai Stoichiţă (71 de ani) a fost şi el prezent la meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova, de pe Arena Naţională.
FCSB joacă pe teren propriu cu Universitatea Craiova, în etapa a noua din play-off-ul Superligii României. Campionii sunt în plină sărbătoare în această perioadă.
Înaintea meciului de pe Arena Naţională, a vorbit şi Mihai Stoichiţă, la fel ca Ilie Năstase. Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a comentat momentul în care jucătorii roş-albaştrilor au apărut la stadion costumaţi în eroii lor preferaţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”I-am văzut la televizor şi am plecat apoi. N-ai ce să le spui. Este o descătuşare nervoasă, după toată tensiunea pe care au trăit-o. Nu a fost uşor. Nu-mi poate spune nimeni că nu au avut emoţii. Asta este.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A fost un sezon mai mult decât bun pentru ei, bravo lor. Au ştiut să se descurce în momentele grele din play-off.
De ce nu şi grupele Champions League? Depinde şi de achiziţii, de foarte multe lucruri. Din punctul meu de vedere, sunt importante meciurile astea. Urmează partidele echipelor naţionale şi e important să rămână conectaţi, să fie un sezon complet”, a declarat Stoichiţă, înainte de meci.
FCSB a câştigat al doilea titlu la rând în România şi va participa din nou în preliminariile Ligii Campionilor.
- Citește și
- VIDEO | Scenografia impresionantă afişată de suporterii celor de la FCSB pe Arena Naţională, la meciul cu Universitatea Craiova
- Ce i-a transmis Mircea Lucescu lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioană în Superliga: "Aşa e normal"
- Primele reacţii după venirea supereroilor de la FCSB la stadion: ”Şi-au câştigat dreptul de a face tot ce vor! Mie Creţu îmi place” | VIDEO
Afla mai multe despre: fcsb, craiova, mihai stoichita, superliga, arena nationala