Cristi Săpunaru a fost implicat într-un scandal legat de consumul de alcool la club, iar în urma acestuia Rapid pare să fi renunţat la ideea de a-i oferi postul de director sportiv. Un prieten apropiat al lui Săpunaru a vorbit despre situaţia actuală din Giuleşti.
Cristi Săpunaru s-a retras din activitatea de jucător în acest sezon, iar în ultimele luni s-a zvonit intens în presă că ar urma să preia un rol important în cadrul clubului Rapid, mai exact postul de director sportiv. Se părea că fostul căpitan va rămâne astfel implicat în viaţa clubului şi după ce a pus ghetele în cui.
Totuşi, recent, în spaţiul public a apărut un scandal legat de consumul de alcool, în care Săpunaru a fost implicat într-un mod controversat. El a fost acuzat că ar fi fost cel care introducea alcool sau coordona astfel de activităţi în cadrul clubului, ceea ce a generat nemulţumiri la nivelul conducerii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ca urmare a acestui incident, Rapid pare să fi renunţat la ideea de a-i încredinţa postul de director sportiv lui Săpunaru. Astfel, fostul fundaş nu mai este luat în calcul pentru o funcţie oficială în cadrul clubului, iar viitorul său alături de Rapid rămâne incert.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cristi Săpunaru, tot mai departe de postul de director sportiv
Ovidiu Herea, prieten apropiat al lui Cristi Săpunaru, a comentat recentele evenimente de la Rapid şi speră ca oficialii clubului să nu-l excludă pe Săpunaru din planurile lor.
"Din ce am văzut şi din interviul dat în zilele trecute, e clar că e ceva acolo. Din ce am vorbit cu el, nu i s-a propus nimic, ar fi fost o discuţie amicală în care i s-a propus postul de director sportiv, dar nimic oficial.
(n.r. El credea că va fi numit director sportiv.) Nu mi-a zis lucrul acesta, nu am vorbit cu el înainte, doar după interviu. Până în momentul acesta nu are nicio propunere din partea clubului. Eu sper că cei din club să nu-l lase să plece, el şi-ar fi dat viaţa pe teren pentru Rapid. Ar fi o pierdere pentru ei să se debaraseze de Săpunaru.
Nu ştiu cine ar fi putut să dea poza aia, cu siguranţă nu e cineva din afara clubului, nu ar fi avut acces. Am văzut un bax de bere, la 20 şi ceva de jucători în lot, nu cred că le-a băut Săpunaru singur.
Poate fi o politică a clubului ca cei care au o relaţie mai apropiată cu galeria să nu facă parte din conducere. Pot fi lucruri pe care nu vrei să le audă oricine, pe care nu ţi le-ai dori să ajungă la galerie. Poate fi o strategie, dar eu nu aş face lucrul acesta. Rapid şi-ar pierde foarte mult din identitate. Cei care au însemnat ceva pentru Rapid ar merita acolo un loc în club", a spus Ovidiu Herea, la Prima Sport.
- Citește și
- Despărţire surprinzătoare în Serie A! Antrenorul a plecat, după ce şi-a prelungit contractul în urmă cu trei săptămâni
- Pretenţia lui Alibec, care i-ar putea nemulţumi pe cei de la FCSB! Marea dorinţă a atacantului: ”Va fi greu. Nu ştiu cum vor gestiona situaţia”
- Soţia marelui Gicu Dobrin a vorbit despre transferul ratat la Real Madrid, deşi spaniolii s-au îndrăgostit de el: “Nu mi-ar fi plăcut să rămână acolo. Se mai înfloresc"
- Fostul conducător din fotbalul românesc l-a analizat pe Mitriţă şi n-a mai stat pe gânduri: "Era jucător de 30-40 de milioane de euro"
- A jucat la Steaua, Rapid, Dinamo şi numeşte motivul pentru care Şumudică a eşuat la Rapid: "Chiar a avut rezultate la un moment dat”
- A renunţat la “mai mult de 90 la sută din salariu”, ca să revină în Europa! Fostul star din La Liga se va lupta la titlu într-un campionat de TOP
- 42 şi încă în joc! Povestea celei mai longevive voleibaliste din România: “M-a ţinut fizicul şi mi-a plăcut ce fac”
- OFICIAL | Atanas Trică, nepotul lui Balaci, a semnat cu o echipă de top din Superliga
Afla mai multe despre: rapid, scandal, alcool, săpunaru, ovidiu herea, director sportiv