You are here:

"Ar trebui stipulat în regulament". Bogdan Cosmescu şi Basarab Panduru propun o schimbare importantă: "Povestea asta nu mă interesează!"

"Ar trebui stipulat în regulament". Bogdan Cosmescu şi Basarab Panduru propun o schimbare importantă: "Povestea asta nu mă interesează!"

Superliga

Comentarii

Bogdan Cosmescu şi Basarab Panduru au propus, la Extratime, o schimbare importantă de regulament în privinţa echipelor care joacă şi ajung departe în preliminariile cupelor europene.

În fiecare an România trimite echipe în preliminariile Ligii Campionilor, Europa League şi Conference League. Nu de fiecare dată sunt accesate grupele unei competiţii europene, dar "Pandi" şi Cosmescu propun o schimbare de regulament care să ajute echipele participante în Europa.

Bogdan Cosmescu: "E o mare greşeală faptul că nu le amână meciurile"

Este vorba despre amânarea meciurilor din campionat în perioada tururilor preliminare importante, turul trei şi play-off-ul de accedere în grupele unor competiţii europene.

Bogdan Cosmescu consideră că este o mare greşeală faptul că oficialii înalţi ai fotbalului românesc nu ajută echipele care ajung cu şanse de calificare în grupe. "După părere mea, am mai spus, e o mare greşeală faptul că nu le amână meciurile echipelor care ajung... (n.r. - nu sunt date) Nu mă interesează. Toată lumea, toate ţările... Bulgarii n-o să joace niciun meci, toată lumea aşa face. Până şi norvegienii.

Ar trebui stipulat în regulament, ca să nu mai avem discuţii. Se hotărăşte, ai ajuns în turul trei, în play-off...", a declarat Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.

A intervenit şi Basarab Panduru: "Vorbim de turul trei şi turul patru, poate acolo să amâni meciurile", a spus "Pandi", completat de Cosmescu: "Povestea asta că nu sunt date, nu mă interesează. Nu se poate, trebuie să ai date", a conchis comentatorul TV.

FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova şi U Cluj sunt echipele care reprezintă România în preliminariile cupelor europene în acest sezon. 

Afla mai multe despre: bogdan cosmescubasarab panduruschimbareregulamenteuropapreliminarii cupe europene 

viewscnt
Articole similare