Englezul Michael Oliver conduce FCSB - Rapid Viena, din manşa retur a play-off-ului de Europa League. Acesta va fi ajutat de Stuart Burt şi Simon Bennett. Rezervă va fi Stuart Attwell.
Oliver primeşte şansa reabilitării din partea UEFA la câteva luni distanţă după ce o decizie a lui a declanşat cel mai mare scandal al sezonului trecut în cupele europene. La returul Real Madrid - Juventus, din "sferturile" Champions League, italienii au răsturnat scorul din tur, au condus 3-0, dar în minutul 90, Oliver a acordat un penalty controversat. Italienii au protestat vehement, Buffon chiar l-a înjurat şi l-a bruscat pe "central", care i-a arătat cartonaşul roşu şi l-a eliminat.
La acel meci din aprilie, de pe Santiago Bernabeu, observator de arbitri a fost românul Alexandru Deaconu, vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. În raportul pe care l-a făcut şi pe care l-a trimis la UEFA, Deaconu i-a dat credit lui Michael Oliver pentru acel moment în care a dictat penalty în favoarea lui Real Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: michael oliver, fcsb, europa league, rapid viena