Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat brigada delegată la finala Cupei României Betano, ediţia 2025/2026. Partida dintre Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova are loc miercuri, la Sibiu.
Marian Barbu arbitrează finala Cupei României Betano dintre Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova
La centru se află Marian Barbu (37 de ani), arbitrul din Făgăraş care bifează prima finală de Cupa României din carieră. Acesta îi are alături pe asistenţii Mihai Marica şi Marius Badea, iar Ionuţ Coza îndeplineşte rolul de al patrulea oficial.
În camera VAR au fost delegaţi Iulian Dima, ca arbitru VAR, şi Cristina Trandafir, ca arbitru AVAR. Alexandru Vodă ocupă poziţia de arbitru asistent de rezervă, iar Adrian Comănescu supervizează prestaţia brigăzii din postura de observator.
Marian Barbu traversează unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei. Arbitrul primeşte constant delegări atât în competiţiile interne, cât şi în cele organizate de UEFA. În sezonul 2025/2026, Barbu a arbitrat 20 de meciuri din SuperLigă, în sezonul regulat, play-off şi play-out.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot în acest sezon, arbitrul din Făgăraş a condus Supercupa României dintre FCSB şi CFR Cluj, primul meci cu trofeu pe masă din cariera sa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
La nivel internaţional, Barbu a făcut parte anul trecut din grupul arbitrilor de elită prezenţi la cursul UEFA de vară de la Geneva. În actuala stagiune europeană, acesta a arbitrat partide din UEFA Champions League, Europa League şi Conference League.
Sorin Cârţu a avut un verdict dur în privinţa lui Marian Barbu
Înaintea etapei a 27-a din sezonul regulat al Superligii, Sorin Cârţu, preşedintele onorific al Universităţii Craiova, şi-a spus părerea despre cel care va conduce acum finala Cupei României.
“(n.r. – Marian Barbu a arbitrat Universitatea Craiova - FCSB) Nu este nici pe placul meu. Îmi doresc să nu fie polemici după acest meci, adică e o situaţie... la momentul în care ne-a arbitrat am avut temeri şi s-a făcut de râs cu cele două cartonaşe pe care nu i le-a dat lui Ngezana, nu l-a eliminat.
A produs o imagine, nu de simpatizant al FCSB, ci o imagine de antipatie, că are antipatie pentru echipa noastră. Să nu vezi acele cartonaşe, care erau evidente înseamnă că ai fost de rea intenţie. Sunt lucruri trecute, cred că şi el şi-a făcut o analiză pentru ce s-a întâmplat şi vine la acest meci.
Îmi place ca arbitru, are ţinută de arbitru şi mă oftic, îmi pare rău că nu e simpatizant al Universităţii, că el arată bine, are ţinută, e bun şi de manechin la Armani, dar să nu facă probleme”, spunea Sorin Cârţu, în februarie.
- Citește și
- Conducerea Rapidului a confirmat "varianta" Pancu pentru banca tehnică: "Va mai antrena aici. E un nume mare"
- Bană revine la U Craiova, după un conflict şocant la Oţelul! Zivulic i-a distrus uşa. Alţi colegi, acuzaţi că au încercat să-l lovească: “Nu mai vreau”
- "Thriller" la Oradea, în "derby-ul" echipelor fără drept de promovare, FC Bihor - Steaua
- "Laşul ăsta m-a numit maimuţă". Acuzaţii de rasism în Serie A: "Sper că se vor lua măsuri"
- Dinamo schimbă sigla controversată! Cine va lua decizia finală
- Cum se simte Alex Dobre, la o zi după starea de rău acuzată înaintea meciului cu U Cluj. Diagnosticul medicilor
- Derby-ul Slavia - Sparta a fost abandonat în Cehia, cu câteva secunde înainte ca echipa să câştige titlul! Detalii şocante după "invazia" suporterilor
- Mirel Rădoi a recunoscut! Ce a spus după startul catastrofal la Gaziantep: "E prima dată în cariera mea"
- A propus un nume pentru conducerea Rapidului după haosul din Giuleşti: "A fost o pierdere pentru ei. Am văzut nişte lucruri bune"
- LIVE VIDEO | Botoşani – Petrolul, de la 16:00, în play-out-ul Superligii. Astăzi poate fi stabilit barajul de Conference League. Echipele probabile
- LIVE VIDEO | Dinamo - FC Argeş, de la ora 19:00, pe orangesport.ro. "Câinii" simt mirosul barajului de Conference League
- Emil Boc şi-a exprimat deschis dorinţa, după ce U Cluj a câştigat din nou: "Nu vă dăm sfaturi"
Afla mai multe despre: marian barbu, arbitru cupa romaniei, sorin cartu, finala cupei romaniei








