You are here:

Are două titluri în România, dar la 29 de ani se zbate în fotbalul mic! Ce se întâmplă cu cel mai tânăr marcator al Stelei în Europa

Are două titluri în România, dar la 29 de ani se zbate în fotbalul mic! Ce se întâmplă cu cel mai tânăr marcator al Stelei în Europa

Stranieri

Comentarii

Pe 2 august 2006, Răzvan Ochiroşii devenea cel mai tânăr marcator din istoria Stelei în cupele europene, după ce reuşea primul său gol ca senior în partida cu ND Gorica, din preliminariile Champions League.

Mijlocaşul stânga în vârstă atunci de doar 17 ami părea să aibă tot viitorul în faţă. La finalul sezonului, Ochiroşi işi trecea în palmares primul titlu de campion şi nimic nu anunţa traseul pe care jucătorul născut la Galaţi avea să-l urmeze în fotbal.

În 2010, Ochiroşii ajungea la Oţelul Galaţi şi aici câştiga al doilea său titlu de campion al României înainte să împlinească 22 de ani, însă din acest moment cariera sa a luat un cu totul alt curs.

A urmat o experienţă la Săgeata Năvodari, după care Ochiroşii a decis să-şi încerce norocul în ligile inferioare din Spania. A jucat pentru Fuenlabrada, Guijuelo, Alcorcon şi Marbella, însă saltul spre top a întârziat.

Din Champions League, în Liga a 4-a!

Acum, la 29 de ani, Ochiroşii e împrumutat la Unionistas CF, formaţie care evoluează în Liga a 4-a din Spania (Tercera Division) şi care în aceste zile dispută barajul de promovare în Liga a 3-a (Segunda B).

Ochiroşii a fost titlular în meciul tur dintre Unionistas Salamanca şi Don Benito, scor 0-0, şi a văzut un cartonaş galben.

În mod cert, cariera mijlocaşului de bandă stângă s-a desfăşurat pe cu totul alte coordonate decât ne-am fi aşteptat cu toţii în momentl debutului său.

Afla mai multe despre: ochirosiispanialiga a 4-a 

viewscnt
Articole similare