Elizabeta Samara, Bernadette Szocs si Daniela Dodean au pierdut finala cu Germania, fiind învinse cu 3-0 la Jocurile Europene de la Minsk. Germania, în calitate de câştigătoare, şi-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Rezultatele confruntărilor din cadrul finalei:
- Nina Mittelham/Xiaona Shan – Elizabeta Samara/Daniela Dodean 3-2 (9-11, 11-4, 11-6, 9-11, 11-6)
- Ying Han – Bernadette Szocs 3-1 (9-11, 11-5, 11-3, 11-2)
- Xiaona Shan – Daniela Dodean 3-1 (11-9, 11-9, 10-12, 11-7)
România a jucat direct din turul doi (sferturi), fază în care a trecut de Suedia, scor 3-1. Apoi, în semifinale, echipa României a învins Ungaria, scor 3-2. Este a zecea medalie a României la Minsk, a treia de argint.
Celelalte medalii au fost obţinute de: Victor Mihalachi şi Cătălin Chirilă (aur în proba de canoe dublu 1000 de metri), Laura Coman (aur la tir, în proba de 10 m puşcă aer comprimat), Andreea Bogati, Dacian Barna (argint la gimnastică aerobică, perechi mixte), Ovidiu Ionescu, Bernadette Szocs (argint la tenis de masă, dublu mixt), Andreea Bogati, Dacian Barna, Gabriel Bocşer, Dorin Marian Broţei, Mihai Alin Popa (bronz la gimnastică aerobică, proba de grup), Kriszta Incze (bronz la lupte libere, categoria 62 kg), Anda-Mihaela Vâlvoi (bronz la sambo, +64 kg), Daniela Poroineanu (bronz la sambo, -56 kg) şi Alina-Petronela Păunescu (bronz la Sambo, +80 kg).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tenis de masa