You are here:

Argumentele lui Dan Petrescu după egalul cu Şahtior Soligorsk: ”Noi nu avem niciun avantaj!”

Argumentele lui Dan Petrescu după egalul cu Şahtior Soligorsk: ”Noi nu avem niciun avantaj!”
Comentarii

Campioana României, CFR Cluj, a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, joi, în Turcia, în compania echipei belaruse Şahtior Soligorsk, în prima manşă a turului trei preliminar din Conference League.

Dan Petrescu a oferit mai multe declaraţii la conferinţa de presă care a avut loc după partidă. El nu a fost mulţumit de programul CFR-ului şi a trimis săgeţi către FRF.

Petrescu a fost iritat de faptul că adversarii ardelenilor nu vor juca meciul din campionatul intern şi au timp să pregătească partida din retur. 

”Noi nu avem niciun avantaj!”

”Jucăm acasă meciul următor, ar trebui să fim favoriţi. Dar în condiţiile în care Federaţia lor le amână meciul şi nu joacă pentru a-i odihni, iar noi jucăm, au avantaj ei. Mi se pare corect ce face Federaţia lor. Noi nu avem niciun avantaj. Nu o să ajungem niciodată în grupele Champions League, Europa League, nu avem cum!

Dacă am fi jucat cu echipa a doua sau juniori în campionat, poate ar fi fost mai bine, ne-am fi odihnit şi noi, dar trebuie să respectăm competiţia, vrem să câştigăm iar campionatul. 

La câţi jucători de atac accidentaţi sunt... eu n-am jucători de atac acum. La următorul meci de campionat nu am nimic nou, nimic! Nu pot să-i folosesc tot timpul pe Debeljuh şi Păun. Atât! Noi am avut astăzi doi jucători de atac pe banca de rezerve. Ei au avut şapte!

Ei vor avea şapte zile de antrenament, pentru noi va fi iarăşi imposibil. Ajungem pe la 3 dimineaţa, mâine nu ne antrenăm. Apoi avem meci, apoi zburăm iar la Cluj şi vine meciul. Nu vom fi fresh! Aşa s-a întâmplat şi cu armenii.

La noi nu schimbă nimic! Dacă se poate să fie meciurile la 12, la 3... cum vrem să ajungem cu echipele în grupe? Dacă o echipă are şansă, dă-i şansa! Pune meciul în noiembrie, când e Mondialul!

De ce să joc acum în campionat când avem nevoie să ne calificăm în grupe? Echipa va fi foarte obosită, aţi văzut cum aleargă cei din Belarus. Sunt o echipă bine pregătită, cu antrenor rus pe care îl ştiu foarte bine din Rusia, e foarte bine respectat, a antrenat toate echipele acolo”, a declarat Dan Petrescu la conferinţa de presă. 

Afla mai multe despre: cfr-conference league-dan petrescu 

viewscnt
Articole similare