Campioana en titre Arina Sabalenka a ajuns în semifinalele US Open fără să joace, marţi seara, adversara sa din sferturile de finală, Marketa Vondrousova, retrăgându-se din cauza unei accidentări la genunchi.
„Am încercat din răsputeri să intru pe teren astăzi, dar în timpul încălzirii am simţit din nou durerea la genunchi şi, după consultarea medicului turneului, am decis să nu risc agravarea accidentării”, a declarat Vondrousova.
Sabalenka o va întâlni joi în semifinale pe Jessica Pegula, numărul 4 mondial. Este o reeditare a finalei de anul trecut de la Flushing Meadows, câştigată de Sabalenka în două seturi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sabalenka