Arne Slot, managerul lui Liverpool, a spus că nu îşi simte postul ameninţat, după noua înfrângere suferită miercuri pe teren propriu în faţa echipei PSV Eindhoven (1-4), în Liga Campionilor.
„Mă simt în siguranţă”, a spus olandezul, care a continuat: „Am mult sprijin din partea conducerii. Ar fi minunat să putem inversa tendinţa şi să obţinem o victorie. Dar criticile fac parte integrantă din meseria de antrenor atunci când rezultatele nu sunt la înălţime".
Întrebat despre asigurările pe care i le oferă directorul sportiv Richard Hughes şi alte persoane, Slot a adăugat: „Nu o fac în felul acesta, repetându-mi mereu că mă susţin.
Sunt de mare ajutor pentru mine şi pentru echipă. Avem aceste discuţii. Nu mă sună la fiecare două minute să-mi spună că încă au încredere în mine. Când avem aceste conversaţii, simt această încredere. Nu am vorbit cu ei după acest meci, vom vedea”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: arne slot








