Arsenal a plătit aproape 60 de milioane de euro pentru fundaşul Ben White, dar nu a terminat campania de achiziţii.
Potrivit celor de la Mirror, Mikel Arteta vrea câte un jucător de la Barcelona şi Real Madrid.
Arsenal insistă pentru Neto de la Barca
Aflat pe lista de transferuri, portarul brazilian Neto, de la Barcelona, ar putea ajunge la Arsenal în această vară.
Cele două cluburi ar fi avut deja o discuţie pentru transferul jucătorului, dar momentan nu există acord. Barcelona va miza pe un portar din propria academie ca rezervă a lui Ter Stegen, astfel că Neto are drum liber spre Anglia
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Interes pentru Marco Asensio de la Real Madrid. Cât cer madrilenii
Mult mai complicat pare transferul lui Marco Asensio de la Real Madrid, jucător pe care Mikel Arteta şi-l doreşte în această vară.
Asensio a calificat Spania în finala de la Jocurile Olimpice şi nu pare încă hotărât să plece de la Real Madrid. A avut însă un sezon slab, iar revenirea lui Bale l-ar trimite din nou, pe banca de rezerve, pe fotbalistul spaniol.
Arsenal vrea să-l aducă, dar Real Madrid cere 50 de milioane de euro pentru un transfer definitiv. Discuţiile vor continua în următoarea perioadă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mikel arteta, marco asensio, neto, barcelona, real madrid