FCSB a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru meciul decisiv cu Rapid Viena, din manşa retur a play-off-ului Europa League.
Învinsă cu 3-1 în tur, vicecampioana speră să întoarcă scorul la Bucureşti, iar în acest sens Dică a decis să menajeze aproape întreaga echipă la meciul cu Viitorul, câştigat aseară de FCSB, scor 4-1.
Din păcate pentru roş-albaştri, singurul jucător care ar fi fost sigur titular şi joi, portarul Cristian Bălgrăgean, s-a accidentat în repriza secundă şi a fost înlocuit cu tânărul Andrei Vlad în minutul 64.
După meci, Nicolae Dică a oferit primele detalii privind starea lui Bălgrădean, iar astăzi oficialii FCSB vor afla cât va lipsi portarul. Acesta a acuzat dureri la coapsă şi urmează să efectueze mai multe teste.
"Ne-a spus că a simţit dureri pe coapsă la un pas. Vom vedea ce spune doctorul", a declarat Dică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Din câte am înţeles, are o mică contractură, cred că va juca joi. Nu cred că este ceva grav, nu şchiopăta la finalul meciului", a declarat Duckadam pentru ProSport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: balgradean, dica, accidentare