Prezent în studioul Telekom Sport, Florin Gardoş a vorbit despre variantele luate în calcul în pauza de iarnă, înainte de a se decide să semneze cu CS U Craiova.
Fundaşul central spune că iniţial s-a gândit la o revenire la FCSB, dar a renunaţ complet la idee când a văzut declaraţiile date în presă de Gigi Becali, pe care le-a considerat jignitoare. Şi Viitorul Constanţa a fost o opţiune pentru Gardoş, care a rămas impresionat de discuţia purtată cu Gheorghe Hagi! "Asta e diferenţa!", a concluzionat Gardoş, evident dezamăgit de cum s-a pus problema la FCSB.
"Evident că m-am gândit la Steaua (n.r. când s-a pus problema să revină în România). Am fost acolo patru ani, nu va fi problemă să mă întorc... N-am apucat sa vb cu un impresar sau cu cineva de la club că a ieşit patronul şi a zis "N-am ce să fac cu un jucător care n-a jucat de trei ani", ceva de genul ăsta. Asta am citit, n-am văzut declaraţia lui. Atât mi-a trebuit, am zis acolo n-are rost să mai insist...
Am vorbit cu domnul Hagi la telefon. Dânsul nu era sigur de Viitorul, nu era sigur de participarea în play-off şi mi-a zis că trebuie să am în vedere şi asta, că ei nu plătesc salarii mari şi aşa mai departe. Am avut o discuţie constructivă. Bine, nu mă gândeam la salariu în momentul acela şi mi-a zis. Gândeşte-te bine dacă vrei să vii la noi, uşa e deschisă, dar să ştii că şi Craiova are nevoie de un fundaş.
Asta e diferenţa între un om care mănâncă fotbal pe pâine şi care în priml rând e om", a declarat Gardoş la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.