Antrenorul Universităţii Craiova, Devis Mangia, a recunoscut, joi, că îşi doreşte la echipă încă un jucător ofensiv.
Este vorba despre o extremă stânga, dublură pe post pentru tânărul Valentin Mihăilă, jucător pe care Devis Mangia spune că îl apreciază.
"Acum sunt mulţumit, Vali a făcut un meci foarte bun. Dar este important să avem doi jucători pe acea poziţie. Vom vedea ce va fi săptămâna viitoare. Sigur, ne gândim la o soluţie, dar vedem dacă va fi posibil. Dacă nu e posibil ce vrem noi, mergem înainte aşa", a afirmat Devis Mangia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul italian are şi un plan B, dacă nu se va realiza transferul dorit, acela de a-l muta pe Cristian Bărbuţ din dreapta în stânga.
"Da, a fost o idee. Dar trebuie să ne antrenăm puţin... De fapt, mai mult. Poate fi Cristi (n.r. - Bărbuţ), dar nu sunt sigur, pentru că nu am antrenat mult (n.r. - acest sistem). M-am antrenat mult cu el în dreapta. Vom vedea", a adăugat Mangia.
În plus, antrenorul juveţilor a confirmat şi negocierile pentru revenirea fundaşului ivorian Stephane Acka: "Prima dată când am vorbit de Acka a fost când am venit aici, acum doi ani. Dar, cum se întâmplă în fotbal, nu a fost posibil. Acum, vom vedea. Sigur, este un jucător interesant", a mai spus italianul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mangia